Nicolas Sarkozy, pe tărâmul strămoşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul de la Paris va promova la Budapesta programul Franţei la preşedinţia UE. Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, se va afla, azi, în Ungaria, pentru o vizită oficială ce vizează

Liderul de la Paris va promova la Budapesta programul Franţei la preşedinţia UE.

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, se va afla, azi, în Ungaria, pentru o vizită oficială ce vizează promovarea agendei Franţei pentru preşedinţia Uniunii Europene.

Liderul de la Paris, care a anunţat recent că va vizita cele 26 de ţări membre UE până la 1 iulie 2008, când Franţa va prelua preşedinţia blocului european, a decis să înceapă acest turneu cu Budapesta, locul în care s-a născut tatăl său, Pal. Programul încărcat nu-i va permite însă lui Sarkozy să ajungă la Alattyan, satul de unde provine familia preşedintelui francez. Palatul Elysee a dat, ieri, asigurări că Sarkozy va vorbi despre originile sale maghiare într-un discurs pe care îl va rosti în parlament.

Agendă încărcată

Şeful statului francez se va întâlni cu preşedintele Laszlo Solyom, cu premierul Ferenc Gyurcsany şi cu Viktor Orban, preşedintele principalului partid de opoziţie de la Budapesta, FIDESZ. În campania electorală pentru preşedinţia Franţei, originile maghiare ale lui Nicolas Sarkozy au făcut mare vâlvă în presa de la Budapesta. Numeroase ziare au publicat reportaje din comuna Bocsa, locul de baştină al familiei Sarkozy.

Ziariştii nu au găsit aici prea multe lucruri care să aducă aminte de strămoşii preşedintelui francez, dar au acordat spaţii largi satului Alattyan, unde încă se mai păstrează gardul castelului în care şi-a petrecut verile Pal Sarkozy până în 1944, anul emigrării la Paris.

Nicolas Sarkozy nu a fost niciodată la Alattyan. A efectuat însă o vizită neoficială la Bocsa în 1994, când era ministru de interne, arătându-se foarte interesat de istoria familiei şi a comunei. Locuitorii din Alattyan speră însă că Sarkozy va avea timp să ajungă în zonă peste doi ani, când se vor împlini 800 de ani de la întemeierea comunei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite