Nick Clegg, un „Obama“ al Marii Britanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un politician aproape anonim i-a depăşit brusc în popularitate atât pe laburistul Gordon Brown, cât şi pe conservatorul David Cameron, văzut ca viitor învingător al alegerilor de la 6 mai. Înaintea scrutinului din 6 mai, liderul liberal-democraţilor a fost propulsat în sondaje de propria charismă şi de promisiunea schimbării.

Campania electorală din Marea Britanie, ai cărei principali protagonişti erau până acum laburiştii şi conservatorii, a luat o întorsătură neaşteptată. Sondajele au fost date peste cap de liderul liberal-democrat, Nick Clegg, un politician aproape necunoscut până acum, dar care i-a învins „la puncte", în faţa camerelor de luat vederi, atât pe premierul laburist Gordon Brown, cât şi pe favoritul cursei electorale, conservatorul David Cameron.

Citiţi şi:

Miriam Gonzalez Durántez, spaniola care ar putea deveni prima doamnă a Marii Britanie
Politicienii britanici intră în focul campaniei


Acest lucru s-a întâmplat săptămâna trecută, în prima dintre cele trei confruntări în direct la televiziune. Analiştii anticipau deja că Nick Clegg, un personaj charismatic, va avea de câştigat, din aceste apariţii, la care are rar acces, din cauza reprezentării mici în Parlament.

Ierarhie dată peste cap

Totuşi, sondajele publicate la începutul acestei săptămâni au produs un adevărat şoc. Nick Clegg (43 de ani), necunoscut până atunci multora dintre britanici, a fost propulsat cu cel puţin zece puncte.

YouGov, una dintre cele mai respectate case de sondaje din Marea Britanie, i-a plasat pe liberal-democraţi pe primul loc, cu 33% din intenţiile de vot, pe conservatori pe locul al doilea, cu 32%, iar pe laburişti pe ultimul loc, cu 26%.

Un alt sondaj, publicat de „Guardian", îi plasează pe liberaldemocraţi pe locul al doilea, cu 30% (o creştere de zece procente), în urma conservatorilor (33%), şi a laburiştilor (28%). Cu o săptămână în urmă, aceste cifre ar fi fost de neimaginat. Conservatorii conduceau cu aproape 40%, iar analiştii politici se întrebau dacă David Cameron va reuşi să obţină majoritatea absolută pentru formarea guvernului.

Liberal-democraţii erau codaşii cursei, cu o „cotă" de numai 20% . Liberal-democraţii înşişi par uimiţi de ceea ce s-a întâmplat, scrie presa din Regat, care vorbeşte despre o adevărată „Cleggmanie", mai ales printre alegătorii tineri. 

Omul schimbării

Ascensiunea lui Clegg poate fi explicată printr-o dispoziţie politică sumbră a electoratului care caută un mod de a se răzbuna pe clasa politică, în urma scandalului de anul trecut privind cheltuielile nejustificate ale parlamentarilor.

David Cameron presupunea că el va fi, automat, beneficiarul de pe urma dorinţei de schimbare a electoratului. Totuşi, în faţa camerelor, Clegg i-a luat-o înainte, prezentându-se drept singurul lider care vrea un alt tip de politică. El a spus că David Cameron şi Gordon Brown sunt „două feţe ale aceleiaşi monede".

„Vreau să fiu premier"

Fost parlamentar european, între 1999 şi 2004, şi lider al liberal-democraţilor din 2007, Nick Clegg este în prezent deputat în parlamentul britanic. El a studiat antropologia şi arheologia la Universitatea Cambridge, iar apoi a obţinut o diplomă în studii europene la Universitatea Minnesota (SUA).

„Vreau să fiu premier", declară Nick Clegg, în faţa electoratului. Totuşi, potrivit analiştilor, acest scenariu e greu de crezut, deoarece, în sistemul electoral britanic, important este nu procentul obţinut la nivel naţional, ci numărul de locuri obţinut în Parlament. Cu toată creşterea în sondaje, e puţin probabil ca liberal-democraţii să câştige la fel de multe locuri ca laburiştii sau conservatorii, din cauză că nu dispun de suficiente mandate în teritoriu. În schimb, o bună performanţă a liberal-democraţilor poate însemna că, în loc de o victorie clară a conservatorilor, care le-ar permite să guverneze singuri, alegerile ar putea produce un parlament fără o majoritate absolută.

Ar fi primul rezultat de acest fel din 1974. Nepopularul Gordon Brown ar avea şansa de a rămâne la putere, dacă i-ar atrage pe liberal-democraţi într-o coaliţie. O coaliţie între liberal-democraţi şi conservatori ar fi mult mai puţin probabilă. 

33%

Liberal-democraţii.Partidul lui Nick Clegg a avansat spectaculos în numai o săptămână.

32%

Conservatorii. Au pierdut poziţia de favoriţi.

26%

Laburiştii. Au ajuns pe ultimul loc.

Conservatorii întorc armele

Imediat după apariţia noilor sondaje, conservatorii şi-au anulat o emisiune TV în care David Cameron ar fi urmat să-i atace pe laburiştii lui Gordon Brown. În schimb, Cameron a folosit spaţiul de emisie pentru a face apel la alegători "să nu se lase seduşi de Nick Clegg". El i-a avertizat pe britanici că, dacă îi vor acorda voturile, va rezulta necesitatea unui guvern de coaliţie, care va prelungi, cel mai probabil, mandatul lui Gordon Brown. 

În acelaşi timp, Cameron a încercat să fure contracandidatului său tema schimbării, spunând că înţelege că "oamenii caută ceva diferit", dar că numai conservatorii pot "spulbera vechiul stil de politică".

Laburiştii îl curtează

Perspectiva unui guvern de coaliţie a creat speculaţii, privind candidatul care va fi sprijinit de Nick Clegg în cazul foarte probabil în care nu va ajunge el însuşi premier. În dezbaterea televizată, Gordon Brown a repetat de zece ori fraza "sunt de acord cu Nick".

Acum, laburiştii pregătesc o listă neoficială privind punctele din programul electoral pe care ar fi dispuşi să le negocieze cu liberal-democraţii, scrie "The Times". Lordul Andrew Adonis, ministrul Transporturilor, care a fost pe vremuri liberal-democrat, ar putea fi desemnat să conducă negocierile. Liberal-democraţii sunt cel mai pro-european partid din Marea Britanie, ei militând chiar şi pentru intrarea în zona euro.

Partidul lui Nick Clegg sprijină o reformă a sistemului de impozitare, inclusiv ridicarea pragului minim de impozitare a veniturilor la 10.000 de lire pe an, o măsură extrem de populară. Reforma bancară, în sensul separării activităţilor de retail de cele de investiţii, e un alt punct din programul lor electoral. Clegg nu doreşte înlocuirea sistemului nuclear Trident al Marii Britanii, care este învechit. 

Liberal-democraţii şi laburiştii au viziuni asemănătoare sau negociabile în multe domenii. Mai mult, Gordon Brown promite reforma sistemului electoral, care ar aduce mai multe mandate liberal-democraţilor.
Clegg şi Cameron au câteva programe similare, privind educaţia, reforma bancară, reducerea birocraţiei, dar şi domenii unde compromisul e greu de conceput: liberal-democraţii sunt mult mai pro-europeni decât conservatorii, iar conservatorii se opun reformei electorale. 

"Suntem singurul partid care susţine schimbarea vechii ordini politice şi economice."

Nick Clegg
liderul liberal-democraţilor

Revoluţie politică

Dacă Nick Clegg îşi continuă cursul ascendent, există posibilitatea ca tradiţionalul sistem bipartit al Marii Britanii să fie aruncat în aer, făcând loc erei coaliţiilor de guvernare. Analiştii explică ascensiunea lui Clegg printr-o „rebeliune" a electoratului britanic, care nu ţine de opţiunea către o anumită agendă politică, ci e mai degrabă un sentiment împotriva vechiului stil de a face politică şi a sistemului bipartit. Lira sterlină a scăzut brusc la începutul acestei săptămâni, o dată cu temerile unor alegeri fără rezultat clar, care ar întârzia reformele economice.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite