Nepotul lui Voronin, răpit şi bătut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artur Reşetnicov, fost şef al Securităţii din  Republica Moldova, a fost internat luni noapte în stare gravă după ce a fost torturat de un grup necunoscut. Surse din cadrul Serviciului de Informare şi Securitate au declarat că bărbatul a fost agresat pentru a oferi informaţii compromiţătoare despre unchiul său, Vladimir Voronin.

Artur Reşetnicov a fost internat luni noapte la Secţia de Neurochirurgie din cadrul Spitalului de Urgenţă din Chişinău cu trautism cranio-cerebral şi comoţie cerebrală. Fost şef al Securităţii moldovene şi totodată nepot al ex-preşedintelui comunist Vladimir Voronin, Reşetnicov a fost găsit luni seară de soţia sa, fără cunoştinţă, în faţa casei lor. „Am fost răpit în centrul oraşului, bătut, urcat în maşină şi legat cu cătuşe. M-au torturat şi au înscenat împuşcarea în ceafă ca să mă convingă să dau informaţii compromiţătoare despre Vladimir Voronin. M-au lăsat în stradă cu mâinile şi ochii legaţi", a declarat Reşetnicov pe patul de spital.

Ieri-dimineaţă, medicii au reuşit să-l stabilizeze. „Pacientul are nevoie de zece zile de spitalizare pentru a putea fi externat în condiţii normale", a declarat Ion Marina, şeful Secţiei de Neurochirurgie. Tot ieri, uşa salonului unde se afla fostul director SIS a fost blocată de circa zece persoane. Printre ele se aflau soţia şi fratele lui Reşetnicov.

Lovit şi drogat

Liderul comunist Vladimir Voronin a declarat ieri că nepotul său a fost „injectat cu substanţe psihotrope. Acţiunea se doreşte a fi un act de intimidare a noastră".Una dintre persoanele care au stat de veghe lângă victimă şi care s-a recomandat drept angajat al SIS a făcut mai multe declaraţii pentru „Adevărul". „A fost  urcat cu forţa într-un automobil negru, i s-a pus cagulă pe faţă ca să nu vadă drumul şi a fost dus la pereferia oraşului. A fost bătut în cap cu patul pistolului", a declarat securistul, care pe tot parcurul discuţiei şi-a acoperit faţa cu o mască medicală.

Sursa SIS a mai precizat că răpitorii l-ar fi forţat să le dea materiale compromiţătoare despre mai mulţi actori politici din rândul Partidului Comunist. „După aceste ameninţări, a fost aruncat lângă un bloc din sectorul Botanica din Chişinău (la marginea oraşului - n.r.). Victima a rugat nişte oameni să cheme un taxi ca să poată merge acasă. Cu ajutorul camerelor de supraveghere,  soţia lui l-a văzut zăcând pe pragul casei" , a mai spus apropiatul lui Reşetnicov.

„Agresorii sunt din rândul SIS"

 „După felul în care au acţionat aceste persoane, este clar că e vorba despre actuali sau foşti angajaţi ai SIS care încearcă să pună la punct o răfuială politică", a mai declarat angajatul Securităţii. Artur Reşetnicov a fost vizitat ieri la spital de doi miniştri din fostul guvern comunist:  Gheorghe Papuc, fostul ministru al Afacerilor Interne, şi Vitalie Pârlog, fostul ministru al Justiţiei. Oficialii Poliţiei susţin că investighează acest caz şi iau în calcul inclusiv varianta unei înscenări. Ultima ipoteză a fost vehiculată şi de Valeriu Pasat, cel care s-a aflat la conducerea SIS până la venirea lui Reşetnicov. „Comuniştii văd că pierd şi au decis să ­recurgă la alte metode, dar au pregătit destul de prost operaţiunea. Cine-şi poate imagina că Reşetnicov poartă cu el în geantă sau sub pernă «materiale compromiţătoare» împotriva lui Voronin", a spus Pasat. Actula conducere a Securităţii a refuzat să comenteze incidentul de luni noapte.

În cadrul unei conferinţe de presă, organizată ad-hoc, Mark Tkaciuk, reprezentant de vază al Partidului Comunist, a declarat că „atacul asupra lui Reşetnicov va pune capăt nepăsării structurilor europene faţă de fărădelegile din Republica Moldova şi că UE va monitoriza mai atent situaţia politică din această ţară".

"Am fost răpit în centrul oraşului, bătut, urcat în maşină şi legat cu cătuşe."
Artur Reşetnicov fost şef al Securităţii din Republica Moldova

Un personaj controversat

Artur Reşetnicov este pe lista Partidului Comunist pentru alegerile parlamentare din 28 noiembrie, pentru un post de deputat. Bărbatul a fost numit director SIS la 1 noiembrie 2007. Doi ani mai târziu, după schimbarea puterii, a fost demis.  Reşetnicov a atacat în instanţă decizia pentru a-şi recăpăta postul. În ultimii ani, presa moldovenească a scris că Reşetnicov ar fi nepot  de gradul doi ai lui Vladimir Voronin şi că ar avea relaţii strânse cu Moscova. Din acest motiv, Reşetnicov ar fi fost propulsat în funcţia de şef al SIS la doar 32 de ani. Numele lui a devenit tot mai controversat după protestele din 7 aprilie 2009. Noua conducere a Securităţii l-a acuzat că ar fi dat ordin pentru distrugerea mai multor probe din dosarele legate de acest eveniment.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite