Naţionalismul şi populismul pot aduce sfârşitul UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UE nu a fost creată să reziste unei crize cu impact negativ asupra diferitelor ţări şi clase sociale, susţine agenţia americană Stratfor.

Colapsul UE e un scenariu realist, a spus preşedintele Parlamentului European, Martin Schultz,  pe 26 aprilie. Potrivit lui Schultz, un trend alarmant spre „renaţionalizare" a luat amploare în ultimele luni, şefii de stat şi de guvern „arogându-şi din ce în ce mai multe puteri lor înşişi, dezbătând şi luând decizii în spatele uşilor închise şi fără a ţine seama de metodele comunitare".

Martin Schultz a calificat şi Pactul Fiscal drept o încercare de a ocoli Comisia şi Parlamentul pentru a forţa o uniune fiscală. Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a spus în discursul ţinut în România că „vântul populismului" ameninţă frontierele deschise ale Europei.

Criza financiară e de fapt o criză politică, susţine agenţia de informaţii americană Stratfor. „UE nu a fost creată să reziste unei crize economice care ar avea un impact negativ asupra diferitelor ţări şi clase sociale. Resurgenţa naţionalismului a fost un rezultat inevitabil, deoarece liderii politici se luptă să-şi protejeze în primul rând propriile ţări", se arată într-o analiză a agenţiei de informaţii americane.

„O creştere a populismului era şi ea inevitabilă, deoarece clasele cele mai afectate de austeritate au reacţionat pe mai multe fronturi, de la imigraţie la reducerea beneficiilor sociale", adaugă Stratfor.

Un proces politic

Liderii politici naţionali ocolesc Parlamentul European şi Comisia pentru două motive, explică Stratfor. În primul rând, pentru că poziţiile lor depind de procesele politice interne.

„UE a încercat să combine suveranitatea naţională cu supranaţionalismul. În practică, aceasta înseamnă electorate naţionale care decid cine guvernează şi că guvernele naţionale răspund în faţa acestor electorate. Şi SUA au început cu o ambiguitate, fiind neclar dacă guvernele statale sau cel naţional erau suverane. Statele sudice s-au separat deoarece credeau că suveranitatea trebuie să fie la nivel de stat. Numai după un război civil brutal s-a afirmat guvernul federal ca suveran", scrie Stratfor.

Aceasta duce la o a doua problemă. În SUA, o mulţime de oameni erau pregătiţi să lupte şi să moară pentru a menţine fie suveranitatea statală, fie pe cea naţională.

Europa are o istorie lungă în care cetăţenii au luptat şi au murit pentru suveranitatea ţărilor lor, dar cine e pregătit să lupte şi să moară pentru Parlamentul European şi pentru Comisia Europeană?

Creşterea populismului şi a naţionalismului în Europa e o consecinţă a suveranităţii pierdute. Poate fi văzută la liderii care preiau controlul în discuţiile „extra-UE".

Poate fi văzută şi în creşterea sentimentelor naţionaliste ostile UE şi a imigraţiei. Liderii naţionali răspund realităţilor politice şi economice. Soarta lor e legată de ţara lor, nu de UE.

Populiştii exprimă sentimentul că instituţiile europene sunt indiferente la problemele lor. Atât liderii, cât şi populiştii arată pasiune reală, care provine fie din teamă, fie din patriotism, explică Stratfor.

„Una dintre trăsăturile definitorii ale UE este lipsa deliberată de pasiune. Pe un continent unde pasiunea a dus adesea la măcel, scopul UE a fost de a elimina pasiunile şi de a guverna potrivit principiilor managementului dezinteresat", susţin analiştii americani.

Stratfor crede că avertismentele lui Schultz şi Van Rompuy privind colapsul UE nu sunt doar "sperietori inofensive".

"Ambii lideri simt că are loc o transformare importantă: statele vorbesc în numele publicului european într-un fel în care UE nu vorbeşte. Adevăratul test al Europei nu este criza financiară, ci oprirea creşterii naţionalismului şi populismului. E un rezultat posibil, dar nu şi cel mai probabil", conchide Stratfor. 

“Vântul populismului ameninţă una dintre marile realizări ale integrării europene: libera circulaţie a persoanelor."

Herman Van Rompuy preşedintele PE

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite