NATO se luptă cu cyber-teroriştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alianţa Nord-Atlantică este pe cale să adopte un nou Concept Strategic, în care apărarea împotriva atacurilor cibernetice este una dintre priorităţi. Noul Concept Strategic al NATO trebuie adoptat, prin consens, la summitul Alianţei din 20 noiembrie. Dezvoltarea unor capacităţi de apărare cibernetică provoacă însă neînţelegeri.

Potrivit „EuObserver", tocmai una din ţările baltice (chiar cele care au propus introducerea conceptului de atac cibernetic) în Strategia NATO are obiecţii.

„Apărarea cibernetică activă este un subiect foarte sensibil. Mulţi experţi au spus că pentru a avea o apărare, îţi trebuie şi un atac. Aş fi foarte surprins dacă cei 28 de membri ai NATO vor găsi un consens pentru a-l include", a declarat pentru publicaţia electronică, un diplomat dintr-un stat baltic sub protecţia anonimatului.

Scut cibernetic comun

În centrul noii concepţii cibernetice pe care Pentagonul vrea să o impună aliaţilor stă recunoaşterea faptului că reţelele militare nu pot fi sigure dacă alte infrastructuri esenţiale, cum ar fi reţele de alimentare şi reţele financiare nu sunt protejate.  SUA au propus luna trecută ca principiul de bază al NATO, „apărarea colectivă", să fie aplicat şi reţelelor de computere, creându-se un fel de scut, după modelul celui antirachetă.

Aliaţii europeni sunt dispuşi să se protejeze împotriva atacurilor cibernetice care au paralizat site-urile guvernamentale şi ale băncilor din Estonia, în urmă cu trei ani. În schimb, relatează „EuObserver", nu par dispuşi să îmbrăţişeze modelul american al atacurilor cibernetice preventive asupra ţărilor sau organizaţiilor ostile. Surse diplomatice au declarat pentru „Adevărul" că disensiunile în cadrul NATO se rezumă la dezbateri legate strict de detalii juridice.

Concret, aliaţii nu au ajuns la un numitor comun dacă „apărarea împotriva terorismului cibernetic" poate fi subsumată Articolului 5 din Tratatul de la Washington, care vorbeşte de acţiune de apărare comună în cazul unui atac armat asupra vreunui membru al Alianţei.

Cele 28 de membre ale NATO împărtăşesc însă, viziunea că lumea se confruntă în prezent cu alte tipuri de risc pentru securitate. Nu mai vorbim de atacuri cu arme de foc ci de atacuri cu viruşi informatici, atacuri care pot paraliza întreaga activitate a unei ţări. Noul Concept Strategic realizat în urma unei perioade de reflecţie, la care a participat şi România, înlocuieşte documentul elaborat în urmă cu zece ani, depăşit de noile tehnologii IT.

Prima armă „cyber"

Informaţiile publicate de EuObserver vin la puţin timp după ce virusul Stuxnet a infectat 30.000 de computere industriale din Iran. Viermele Stuxnet, considerat de specialişti prima armă cibernetică, este un malware creat - unii spun de SUA, alţii de Israel - cu scopul de a infecta calculatoarele care folosesc sistemul de control şi culegere de date (SCADA) folosit de platformele petroliere, centralele electrice şi facilităţile nucleare.

În cadrul Departamentului de Apărare al SUA funcţionează o structură numită „Joint Task-Force Global Network Operations" care se ocupă de combaterea terorismului cibernetic. După un atac cu viruşi asupra reţelei militare în 2008, Washingtonul a adoptat conceptul de apărare cibernetică activă.

România, ameninţată de viruşi

Terorismul cibernetic, este considerat în Strategia Naţională de Apărare elaborată de preşedinţia română, drept unul dintre principalele ameninţări la adresa securităţii ţării. Documentul, blocat în Parlament, dedică un întreg capitol dimensiunii cibernetice a securităţii, în care se arată că „atacurile informatice sunt din ce în ce mai frecvente".

În acest sens, se arată în document, se „impune dezvoltarea accelerată a Centrului de Expertiză în Domeniul Securităţii Informatice" din cadrul Ministerului Comunicaţiilor. Scopul CERT este de „a focaliza interesul specialiştilor IT&C şi al autorităţilor asupra securităţii mediului virtual din România".

„Criminalitatea informatică este în creştere pe plan mondial, iar România este văzută din exterior ca un factor exportator de instabilitate în domeniu", informează site-ul CERT.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite