NATO bâjbâie în Afganistan

Anunţata ofensivă de primăvară a talibanilor se manifestă prin atacuri sinucigaşe, greu de respins cu tancuri şi avioane. În rest, istoria unui popor de necucerit se repetă După

Anunţata ofensivă de primăvară a talibanilor se manifestă prin atacuri sinucigaşe, greu de respins cu tancuri şi avioane. În rest, istoria unui popor de necucerit se repetă

După suplimentarea de forţe de la începutul anului, trupele SUA şi NATO împreună cu armata afgană au lansat ample contraofensive la aşteptata ofensivă de primăvară a talibanilor. Tactica acestora este provocarea de victime civile cu mâna trupelor internaţionale, pentru a ridica şi populaţiile locale împotriva guvernului controlat de străini.

Pe 1 mai, 4.500 de militari occidentali şi afgani au atacat baze talibane din vestul şi sudul Afganistanului, ca parte a vastei "Operaţiuni Ahile". Americanii au raportat în jur de 150 de talibani ucişi la unul de-al lor. În timp ce şeful poliţiei din Shindbad anunţa aceasta la megafon, mulţimea adunată în faţa staţiei striga "Moarte Americii" şi reclama că morţii nu sunt talibani, ci oameni obişnuiţi, chiar copii.

Vestul Afganistanului era liniştit, dar SUA acuză acum că Iranul vecin alimentează o insurgenţă locală - cum face şi în estul Irakului. La sud, insurgenţa creşte odată cu macul; mulţi dintre bărbaţi vor fi liberi să lupte abia după recoltat. În Helmand, 3.000 de britanici luptă cu blindate şi elicoptere împotriva talibanilor care apără culturile. Misiunea NATO ar fi tăierea comunicării talibanilor cu partenerii din Pakistan.

Explodează sau fugi

NATO se felicită că operaţiunile celor 50.000 de militari ISAF au împiedicat o mai bună reorganizare a grupurilor talibane, cum era anunţat pentru primăvară. Comandanţii forţelor americane spun însă că insurgenţii doar şi-au schimbat tactica: acum sunt utilizate mai mult dispozitive explozive, unele purtate de tineri cu creierul spălat în madrassele din Pakistan. Un adjunct al şefului poliţiei din Kabul a fost şocat de capul în gură primit în urma unui atentat care l-a descăpăţânat pe sinucigaş şi a ucis cinci gardieni ai detectivului. SUA îşi menţin însă strategia: în acest an fiscal, Washingtonul are planificate 5,9 miliarde de dolari pentru combaterea, dacă nu chiar înfrângerea talibanilor, prin echiparea forţelor armate indigene cu alte 100 de elicoptere şi 2.000-3.000 de Humvee. Numai că blindatele şi armurile nu prea folosesc pe străzile pline de civili. Atacatorii se ascund în mulţime şi câştigă mereu: militarii străini fie trag şi ucid civili, fie nu trag şi ei scapă.

La Kabul, bazarele sunt pline şi miroase a flori de măr, dar se trăieşte sub teroare. La fel trăiesc şi patrulele internaţionale: toţi cei 120 de puşcaşi marini dintr-o companie specială au fost trimişi acasă după ce au tras la nimereală în vehicule civile în urma unei ambuscade organizate pe 4 martie în provincia Nangahar. Afganii nu i-au iubit pe talibani - dar cel puţin ştiau cine le sunt duşmanii.

Război de 30 de ani

Parte a strategiei americane este şi separarea insurgenţilor de popor. Aici contează însă sângele şi respectarea tradiţiilor pământului: una este nesupunerea faţă de orice regim străin - grec, mongol, rus, britanic, acum american. Foarte mulţi dintre locuitorii Afganistanului s-au născut după invazia sovietică din 1978 şi au trăit doar vremuri de război ori teroare. Prioritatea populaţiei ar fi pacea: dar administraţia detribalizată şi nu prea islamică este profund coruptă şi lipsesc afacerile care să scoată tineretul din slujba talibanilor. Se aşteaptă ca ONU şi NATO să pompeze sume masive în proiecte publice, care să dea indivizilor ocazia să lucreze în folosul comunităţilor.

Atacul din Irak a distras resursele SUA de la proaspătul front din Afganistan, iar viitorii lideri de la Washington şi Londra l-ar vrea stins rapid. În timp ce preşedintele Karzai este perceput mai mult ca un primar de Kabul, talibanii se regrupează: nici nu trebuie să recruteze, întrucât veteranii luptelor cu sovieticii se întorc din impenetrabilele refugii pakistaneze. Numărul talibanilor, al luptătorilor Al-Qaida şi al lorzilor de război aliaţi îl atinge pe al trupelor occidentale. Afganii nu i-au iubit pe talibani - dar, în cele din urmă, legea şi ordinea cu specific local sunt mai acceptabile în zonele rurale cotropite de banditism. Mai mult, alegerile parlamentare sau emanciparea femeilor au atacat moravuri sociale şi religioase milenare.

Defensiva canadiană

Canada a înregistrat suficiente pierderi în Afganistan pentru a iniţia o dezbatere domestică asupra retragerii. Dar şi a participării celorlalţi aliaţi, adică a solidităţii Alianţei.

De Paşte, şase militari canadieni au fost ucişi în explozia unei bombe pe un drum din sudul Afganistanului. A fost cea mai neagră zi a armatei canadiene, din timpul Războiului din Coreea. Şi ziua în care ministrul de externe, Peter MacKay, comemora în localitatea franceză Vimy o hecatombă canadiană din Primul Război Mondial - în care Canada a pierdut 67.000 de soldaţi dintre cei 100.000 trimişi în Europa. Prilej pentru liderii de la Ottawa de a sublinia costul libertăţii şi pentru cetăţeni de a cântări costul conflictelor.

Veteranii din Afganistan

Canada a sosit în Afganistan imediat după invazia declanşată de SUA în urma atentatelor din 11 septembrie. Ottawa are acum 2.500 de soldaţi în sudul ţării şi comandă operaţiunile NATO din regiunea oraşului Kandahar, unde există o puternică insurgenţă talibană - de unde şi pierderile de 51 de militari. Ideea e că "este în interesul Canadei" ca afganii "să recâştige controlul asupra destinului lor - şi să asigure că ţara lor nu va mai deveni niciodată o rampă de lansare a terorismului global". Numai că misiunea iniţială de menţinere a păcii s-a transformat în misiune de război.

Premierul conservator Stephen Harper a reuşit în februarie să obţină extinderea prezenţei canadiene cu încă doi ani. Luna trecută însă, liderul opoziţiei liberale, care a trimis trupele canadiene în ajutorul celor americane, a introdus în parlament o moţiune prin care cere guvernului retragerea la expirarea termenului curent: şapte ani sunt destui şi a venit vremea ca şi alte state membre ale Alianţei Nord-Atlantice, cu mai puţine pierderi, să-şi asume responsabilităţile Canadei. Degetul arată către Franţa şi Germania, două dintre statele europene prezente în Afganistan care refuză să-şi trimită militarii în regiuni cu securitate volatilă şi în misiuni periculoase din start.

Dincolo de plângerea fiecărui mort canadian în parte, criticii arată că Ottawa trimite mai departe trupe în Afganistan fără să existe o dezbatere asupra a ceea ce Canada vrea să câştige astfel şi, mai ales, fără a se pune problema unei strategii de exit. Până atunci, la Kabul au sosit încă 12 ofiţeri de poliţie canadieni care să contribuie la antrenarea forţelor poliţieneşti afgane, iar Ottawa a donat alte nouă milioane dolari pentru educarea fetelor şi integrarea economică a femeilor afgane.

Italienii, pe fugă

Italia are 1.800 de militari în Afganistan, dar politica externă a premierului Romano Prodi are puţină susţinere în parlament. Partidele de extremă stânga din coaliţia la putere cer o retragere care nu a fost aprobată încă doar graţie votului opoziţiei dirijate de Silvio Berlusconi - adept al unei politici internaţionale italiene proamericane. Premierul i-a atenţionat pe senatori că un vot împotriva misiunii din Afganistan este unul împotriva demnităţii naţionale.

Războiul din media

Guvernul de la Kabul a ordonat unei staţii de televiziune afgane să suspende difuzarea programelor în limba engleză ale canalului pan-islamic Al-Jazeera. Cererea ministrului afgan de justiţie argumenta că Al-Jazeera "dă o lovitură de moarte ordinii culturale şi autorităţii legale a guvernului". Dacă libertatea mass-mediei a fost una dintre primele redate afganilor, noile autorităţi fac paşi înapoi: un document al serviciilor de securitate le cere jurnaliştilor să nu critice misiunile NATO, să nu descrie drept "slabă" armata locală şi să nu dea cuvântul "comandanţilor terorişti". Cenzură agreată şi de forţele SUA, reclamate că au împiedicat cel puţin o dată reflectarea uciderii unor civili afgani de către militari americani, după ce aceştia au fost obiectul unui atac sinucigaş.

Lupte de gherilă cu traficanţii

NATO asistă armata afgană la distrugerea fără spor a masivelor culturi de mac din ţară, dar cu grija de a nu stârni furia localnicilor cărora li se ia astfel pâinea dată de traficanţi.

Afganistanul a produs anul trecut circa 6.700 tone de opiu, din care s-au putut scoate 670 tone de heroină - adică 90% din cantitatea consumată de toţi drogaţii lumii. Anul acesta se aşteaptă recolte cu 50% mai mari. În următoarele săptămâni dau în pârg macii din provincia Helmand, mai mulţi decât în tot restul ţării.

Valoarea totală pe piaţa neagră a acestor recolte neafectate de secetă se ridică la trei miliarde dolari: adică o jumătate din Produsul Intern Brut al statului. Mai ales în ţinuturile unde administraţia şi armata nu au pătruns, talibanii şi alte grupări criminale apără şi preiau recoltele, iar majoritatea banilor sunt transformaţi în echipament militar. Date fiind tradiţionalele legături comerciale dintre cele două ţări - cinic vorbind -, o mare parte din heroina afgană ajunge pe străzile Marii Britanii.

Misiune britanică

Un motiv în plus ca misiunea britanică în Afganistan să participe la eforturile guvernamentale locale de eradicare a culturilor de mac.

Afganii din întinsele provincii fără de lege sunt însă greu de convins că nu e bine ce fac. S-a încercat cu pulverizarea din aer a unor chimicale. S-a încercat şi prin seceriş înainte de coacere. Anul următor, macii erau din nou în floare. Singurul efect a fost revolta ţăranilor rămaşi fără recoltă împotriva reprezentanţilor autorităţilor şi a trupelor străine şi trecerea lor în tabăra luptătorilor talibani - alături de alţi rebeli plătiţi cu ziua de luptă. Iar vizaţi sunt circa două milioane de afgani.

Împărţiţi între sarcina pacificării şi a reducerii traficului, militarii britanici din Helmand mai mult se fac că nu văd cum îşi câştigă viaţa oamenii de a căror bunăvoinţă depinde şi viaţa lor.

Legalizarea opiului

Noua strategie este ca eradicarea să vină de la sine: ca o consecinţă a riscului pierderii recoltei şi a sprijinirii cultivatorilor să semene altceva. Se dă exemplu reuşitei de gen din Thailanda - dar comunitatea internaţională cere rezultate evidente imediat, nu peste un deceniu, două.

Ultima soluţie este achiziţionarea legală a opiului afgan pentru producerea de codeină sau morfină. Deocamdată, Londra a dat anul trecut 90 milioane de lire pentru combatere prin crearea de instituţii juridice şi culturi alternative.

În Turcia, traficul ilicit de opiu a fost transformat în industrie legală în 1960, cu sprijinul ONU şi al SUA. Americanii vor însă ca întregul trafic de heroină din Afganistan să fie întâi eradicat şi abia apoi să se pună o industrie legală în loc.

Umbra lui Osama

Câine de pază a democraţiei internaţionale precum şi a celei naţionale, presa amuşinează urmele teroristului numero uno, ca şi CIA. Un articol din "The Guardian" aminteşte că Osama bin Laden ar fi împlinit 50 de ani - dacă ar fi printre noi. În pofida recompensei de 25 milioane de dolari puse pe capul lui, puritanul wahabit rămâne o fantomă care ameninţă şi din absenţă cu Jihadul global. Armata pakistaneză îl dă ca sigur în cătunele din nordul Waziristanului tribal. Un jurnal spaniol propune enclava musulmană din vestul Chinei. O senatoare americană crede că a murit la ultimul cutremur din nordul Pakistanului. Agenţii CIA l-au căutat în zonă, până când clerici locali furioşi le-au spulberat acoperirea şi i-au făcut să dispară.

De partea lor, afganii cred că Osama a fost deja prins de puternicii soldaţi şi omnipotentele arme ale SUA. Potrivit "The Guardian", nouă din 10 afgani îl văd rău pe liderul islamist, dar restul lumii musulmane cel puţin îl simpatizează. Pentru unii pakistanezi, extremistul saudit este un erou - de vreme ce poate lupta cu America, acuzată de multe acţiuni contra musulmanilor. Dar spun că nu echivalează această simpatie cu acceptarea terorismului şi atacurilor de la WTC.

Între timp, emirul îşi menţine rangul prin înregistrările casei de producţie audiovideo As-Sahab. Tăcerea este încă şi mai eficientă, întrucât lasă loc mitului - deja o serie de mişcări teroriste din Africa de Nord sau Asia de Sud-Est afişează franciza Al-Qaida.

Oricum, căutarea continuă prin coclaurile locuite de triburile paştune. La care mucaliţii britanici le amintesc americanilor istoria unei alte fantome din Hindu Kush. Prin 1930-1940, adică spre apusul Imperiului Britanic, Fachirul din Ipi, un mândru şi persuasiv şef de trib afgan, îşi purta propriul Jihad împotriva trupelor britanice din acelaşi Waziristan, unde agenţii americani umblă astăzi după liderul Jihadului global. Armata britanică a trimis împotriva cutezătorului locatar al peşterilor cele mai noi tehnologii de luptă ale vremii - inclusiv avioanele RAF. La un moment dat, circa 40.000 de militari britanici şi indieni îl aveau în consemn. În 1947, Regatul Unit a abandonat însă Waziristanul, odată cu India. Iar Mirza Ali Khan s-a retras în pace, şi a murit după 13 ani.

"Operaţiunea Ahile" îi vizează pe extremiştii talibani, pe narcotraficanţi şi pe teroriştii străini care abuzează de voi, poporul afgan
general Toon van Loon,
comandant regional al NATO în sud