Myanmar – o istorie în care religia s-a amestecat cu politica

"Revolta de şofran" a călugărilor budişti, care a fost înăbuşită de junta militară, a readus în actualitate una din cele mai dure dictaturi ale lumii. După ce a ţinut câteva zile la

"Revolta de şofran" a călugărilor budişti, care a fost înăbuşită de junta militară, a readus în actualitate una din cele mai dure dictaturi ale lumii.

După ce a ţinut câteva zile la rând prima pagină a ziarelor din toată lumea, iar televiziunile s-au întrecut în a difuza scenele violente de pe străzile Yangoonului, peste Myanmar pare să fi coborât din nou liniştea. Revolta călugărilor împotriva regimului militar din acest micuţ stat asiatic pare să fi fost înăbuşită în sânge. În afara indignării general exprimate şi a avertismentelor verbale, comunitatea internaţională nu s-a grăbit să sară, concret, în apărarea birmanezilor.

Duminica trecută, doar câţiva călugări, resemnaţi şi obosiţi, mai puteau fi văzuţi pe străzile Yangoonului. Majoritatea protestatarilor budişti, nesusţinuţi de populaţia civilă, înspăimântată de tirul forţelor de ordine, se retrăsese în mănăstiri. Lăcaşurile religioase fuseseră deschise, iar militarii dispăruseră din jurul lor, semn că liderii religioşi implicaţi în revoltă fuseseră arestaţi.

Ziariştii francezi, trimişi de cotidianul "Liberation" la faţa locului, scriau, luni, că doar studenţii au mai îndrăznit să iasă în stradă. "Înarmaţi" cu pancarte inscripţionate în limba engleză, în care cereau libertate şi eliberarea călugărilor, tinerii au fost rapid dispersaţi cu focuri de armă de către forţele de ordine care nici nu s-au mai sinchisit să-i someze înainte. Toate s-au petrecut sub ochii jurnaliştilor străini, care au ajuns la Yangoon în ultimele zile.

Deznodământ amânat

Cu circa o săptămână în urmă, toate pronosticurile erau valabile. "Revolta de şofran" - cum a mai fost numit protestul călugărilor budişti după culoarea veşmintelor pe care le poartă - părea să aibă sorţi de izbândă. Cu atât mai mult cu cât, în primele zile, mişcarea protestatară a dat serioase dureri de cap juntei militare instalate la conducerea ţării.

Dar şi înăbuşirea protestelor era luată în considerare, ceea ce s-a şi întâmplat până la urmă. Dictatura birmaneză a câştigat lupta, reuşind, cel puţin pentru moment, să se menţină la putere prin reprimarea sângeroasă a protestelor. Bilanţul oficial al victimelor reţine 13 morţi şi câteva zeci de răniţi. În cel neoficial, transmis de diplomaţii străini aflaţi la post la Yangoon, numărul celor ucişi e mult mai mare.

Cu toate acestea, analiştii susţin că regimul militar birmanez nu a obţinut decât un respiro. "Chiar dacă au reuşit să pună la loc capacul peste cazan, chiar dacă manifestanţii s-au retras, revolta nu a murit", consideră un analist birmanez, refugiat în Thailanda. La fel crede şi un diplomat britanic de la Yangoon, citat, astfel, de AFP: "Praful nu s-a aşezat nici pe departe".

Aung San Suu Kyi, opozanta numărul 1

Cea în care îşi pun speranţele birmanezii este fiica generalului Aung San, care a negociat cu Marea Britanie independenţa ţării.

Represiunile violente ale juntei militare din Myanmar au îngrijorat comunitatea internaţională în legătură cu securitatea liderei opoziţiei din această ţară, Aung San Suu Kyi. Aceasta se află în arest la domiciliu de mai bine de 12 ani, iar zona în care locuieşte a fost încercuită de forţele de securitate ale regimului militar pentru a o izola şi mai mult şi a face imposibil orice contact între ea şi protestatari.

Emisarul special al ONU, Ibrahim Gambari, care se află zilele acestea în Birmania cu misiunea de a convinge autorităţile din această ţară să pună capăt represiunilor, a ţinut să se întâlnească cu Aung San Suu Kyi pentru a se asigura că nu i s-a întâmplat nimic rău.

Fiica generalului Aung San, cel care a negociat, în 1947, independenţa Birmaniei faţă de Marea Britanie, fiind asasinat de către rivalii săi în acelaşi an, Aung San Kyi s-a născut pe 19 iunie 1945 la Rangoon (actualmente Yangon). Ea şi-a petrecut copilăria în Birmania şi adolescenţa la New Delhi (India), unde mama sa, Daw Khin Kyi, a fost numită ambasadoare a ţării sale, în 1960.

A studiat filosofie, economie şi ştiinţe politice la Oxford, unde l-a cunoscut pe Michael Aris, un cercetător al culturii tibetane care i-a devenit soţ în 1972. Împreună au doi copii. A lucrat apoi o perioadă ca secretară la Naţiunile Unite din New York. În 1988, mama sa se îmbolnăveşte, iar Kyi se întoarce în ţara natală pentru a o îngriji. Îşi găseşte patria răscolită de conflicte şi proteste.

Grupuri mari de studenţi, călugări budişti şi cetăţeni obişnuiţi protestau în Rangoon şi în alte oraşe, revoltaţi de situaţia economică dezastruoasă a ţării şi de încălcările grosolane ale drepturilor omului, sub dictatura generalului Ne Win şi a Partidului Programului Socialist Birmanez, dând naştere la ceea ce s-a numit "Mişcarea 8888" (8 august 1988).

Armata a intervenit în forţă şi, după unele estimări, aproximativ 10.000 de oameni au fost ucişi. În urma acestor mişcări, generalul Ne Win, care conducea ţara din 1962, este nevoit să demisioneze, dar o nouă juntă militară preia puterea în Birmania. Aung San Suu Kyi se angajează în lupta pentru democratizarea ţării şi, împreună cu câţiva prieteni, fondează în septembrie 1988, Liga Naţională pentru Democraţie (LND).

Sub influenţa lui Gandi şi Luther King

Influenţată de filosofia nonviolenţei a lui Mahatma Gandi şi Martin Luther King, intră în bătălia politică, sperând că va putea impune democraţie pe calea blândeţii, dar în 1989, este plasată în arest la domiciliu. Militarii i-au propus în mai multe rânduri exilul în schimbul libertăţii, dar ea a refuzat. În 1990, junta militară a organizat alegeri generale, pe care partidul lui Aung San Suu Kyi, Liga Naţională pentru democraţie le-a câştigat cu 82 la sută din voturi, deşi liderul său era în arest.

Kyi ar fi trebuit, în mod normal, să ocupe funcţia de prim-ministru. Rezultatele nu au fost recunoscute, armata refuzând să cedeze puterea. Acest eveniment a atras atenţia comunităţii internaţionale. Un an mai târziu, în 1991, Aung San Suu Kyi a primit Premiul Nobel pentru Pace şi Premiul Sakharov pentru Libertatea Cuvântului. Ea a folosit banii primiţi (1,3 milioane US $) de la fundaţia Alfred Nobel pentru a înfiinţa un fond pentru sănătate şi educaţie în folosul poporului birmanez.

În 1995, a fost eliberată din arestul la domiciliu. La 30 mai 2003, caravana ei a fost atacată în satul Depayin de o grupare plătită a guvernului. Aund San Suu Kyi a supravieţuit atacului fiind salvată de şoferul ei, dar a fost arestată şi închisă. În septembrie 2003, se îmbolnăveşte şi este din nou plasată sub arest la domiciliu în Yangon, unde se află şi în prezent. În întreaga lume, Aung San Suu Kyi a devenit o ''icoană'' a nonviolenţei şi păcii, iar numeroase formaţii de muzică între care U2, R.E.M. şi Coldplay i-au dedicat cântece pentru a susţine cauza sa.

Terminologia budistă şi Karl Marx

Se ştie că aceia care au pornit "revolta de şofran" din Myanmar au fost călugării budişti. Până atunci însă, au adresat guvernului, în repetate rânduri, câteva cereri: ieftinirea unor produse de primă necesitate, vitală pentru ei, sau eliberarea câtorva prizonieri politici. Regimul nu s-a sinchist însă niciodată să le răspundă. O eroare profundă, într-o ţară în care religia se amestecă şi uneori se confundă cu politica.

În fosta Birmanie, nu o dată puterea politică s-a folosit de religie, iar politicienii recurg adesea la terminologia budistă. Amestecul a dat naştere unor combinaţii care în Europa ar fi considerate contra naturii. De pildă, după dobândirea independenţei, comuniştii birmanezi de la acea epocă au utilizat terminologia budistă pentru a-l traduce pe Marx! Un artificiu menit să facă tezele ideologice mai prietenoase şi pe înţelesul populaţiei. Aşa se face că mulţi localnici au trăit cu convingerea că Marx era budist.

Călugări distribuiţi în rol politic

În principiu, călugării nu au comportament politic. Gustaaf Houtman, director-adjunct al Institutului Regal de Antropologie din Londra, susţine că regimul de azi, din Myanmar, a fost cel care a transformat religia în miză politică. Profesorul aminteşte că, în 1988, junta a prezentat alegerile de atunci ca pe o ofrandă adusă călugărilor, nu populaţiei civile, iar aceştia ar fi ajuns o forţă politică, deoarece toate celelalte partide au fost desfiinţate sau interzise.

Motivaţia economică

Ultimele scumpiri au restrâns posibilitatea populaţiei civile de a-i întreţine pe călugări. Aceştia din urmă şi-au văzut astfel ameninţată capacitatea de a-şi trăi viaţa de călugăr după canoanele budiste.
Potrivit regulilor, un călugăr budist trebuie să-şi petreacă viaţa învăţând, rugându-se şi meditând. Nu-şi procură singur hrana şi trăieşte din ofrande.

În concluzie, este dependent de pomana credincioşilor. Orice altă preocupare îl abate de la credinţă şi, deci, e strict interzisă. Ca urmare, explică Houtman, situaţia economică nou creată i-a obligat practic pe călugări să iasă în stradă.

Junta s-a folosit de aceste "slăbiciuni" pentru a influenţa aşa-numitul consiliu al călugărilor, ai cărui membri sunt selecţionaţi dintre cei favorabili regimului. Întreţinuţi de regimul militar, obişnuiţi cu o anumită comoditate, liderii religioşi din consiliu au avut un cuvânt greu în dezamorsarea revoltei.

"Bhikku", casta călugărilor cerşetori

Termenul de bonz este impropriu folosit în fosta Birmanie. Călugării budişti din această ţară îşi spun "bhikku", care înseamnă cerşetor în sanscrita veche. Spre deosebire de bonzi, aceştia nu se pot căsători, nu pot desfăşura nicio activitate lucrativă, nu au voie să gătească şi trăiesc exclusiv din ofrande. La ora actuală, în Myanmar există 400.000 de călugări (sunt la fel de numeroşi ca militarii) şi sunt scutiţi de impozite. În ciuda aparentei austerităţi, călugării formează o castă aparte, de elită, o dovadă fiind şi faptul că majoritatea şcolilor se află în incinta mănăstirilor.

O ţară bogată cu oameni săraci

Myanmar, fostă Burma, este condusă de junta militară din 1962, care a suprimat orice tentativă de democratizare a ţării şi a redus la tăcere disidenţa.

Cândva un prosper imperiu, Birmania este cucerită de englezi în expansiunea acestora spre Asia, în secolul al XIX-lea. În 1948, Birmania devine naţiune independentă, dar luptele interetnice ameninţă ţara cu destrămarea. Ca urmare, se instaurează primul guvern militar, în 1958. Până în 1962, ţara cunoaşte experienţa comunistă, aici numită "calea birmană spre socialism". Este şi anul în care se instalează junta militară, mult mai dură ca precedentul regim.

Generalii care conduc Myanmarul au fost adesea acuzaţi de încălcarea drepturilor omului şi strămutarea forţată a civililor. O primă revoltă populară de anvergură a avut loc în 1988, dar a fost, la fel ca şi cea de săptămâna trecută, înăbuşită în sânge. Puţinii disidenţi, refugiaţi în Thailanda sau în alte ţări asiatice, vorbesc despre corupţia regimului militar, care controlează toate sectoarele-cheie ale economiei. Regimul a fost acuzat şi de implicare în traficul de heroină pe scară largă, Burma având faima de a se număra printre cele mai mari "exportatoare" de droguri.

Cea mai mare parte a populaţiei din Burma este înrudită cu tibetanii şi chinezii, iar religia dominantă este budismul. Există şi câteva minorităţi - shan, rakhine, mon, chin, cachin - care au reprezentat o permanentă sursă de tensiuni etnice, ţinută însă sub control de către regimul militar.
Cu un sol extrem de fertil şi păduri tropicale încă nerăvăşite de exploatarea industrială, Burma este primul exportator mondial de tek (lemn preţios), dar şi de jad, perle, rubine şi safire. Nu în ultimul rând, deţine importante zăcăminte de petrol şi gaze. În ciuda acestor realităţi, populaţia, într-o majoritate covârşitoare, trăieşte la limita sărăciei.

Izolată de politicienii occidentali, Burma nu este în schimb ocolită de turişti în căutare de exotism. Această industrie s-a dezvoltat în ultimii ani, principala atracţie constituind-o sutele de temple budiste care împânzesc ţara. Din păcate, majoritatea populaţiei nu beneficiază de venituri provenind din acest domeniu.

Misteriosul general Than Shwe

Than Shwe, liderul juntei militare care conduce Myanmarul, este un cvasinecunoscut pentru mass-media internaţională. În vârstă de 73 de ani, a intrat în armată de la 20 de ani. Este specialist în psihologia militară şi a fost decorat de nu mai puţin de 16 ori. Potrivit folclorului local, generalul este o persoană introvertită şi superstiţioasă, care consultă adesea astrologii. Există informaţii că, la începutul acestui an, generalul a avut probleme de sănătate şi s-a tratat la Singapore. El deţine şi portofoliul de ministru al apărării.