Musharraf a renunţat la şefia armatei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Pakistanului, Pervez Musharraf, a predat ieri comanda armatei în cadrul unei ceremonii ţinute în oraşul Rawalpindi. El va depune astăzi jurământul ca preşedinte civil, pentru un

Preşedintele Pakistanului, Pervez Musharraf, a predat ieri comanda armatei în cadrul unei ceremonii ţinute în oraşul Rawalpindi. El va depune astăzi jurământul ca preşedinte civil, pentru un mandat ce va dura până în 2012.

Generalul Ashfaq Pervez Kayani, fost şef al serviciilor secrete şi ales încă din octombrie drept succesorul lui Musharraf, a preluat conducerea militară în cadrul unei ceremonii transmise în direct la televiziunea naţională.
În discursul de bun rămas, Musharraf a spus că armata a fost "viaţa lui". Predarea puterii militare încheie pentru Musharraf nouă ani de şefie a armatei, dintre care opt i-a petrecut şi ca preşedinte al ţării, după preluarea puterii printr-o lovitură de stat sângeroasă în 1999.

Gestul răspunde presiunilor făcute asupra sa din partea SUA, principalul susţinător pe plan internaţional al Pakistanului. Washingtonul s-a declarat din ce în ce mai îngrijorat în ultimele luni de inabilitatea armatei de a-i ţine în frâu pe militanţii protalibani şi de scăderea în popularitate a preşedintelui Musharraf. Administraţia Bush a mai cerut preşedintelui pakistanez să ridice starea de urgenţă, să elibereze activiştii politici arestaţi şi să relaxeze influenţa asupra presei.

Înaintea alegerilor generale ce urmează a se desfăşura în ianuarie 2008, analiştii şi diplomaţii occidentali avertizează că puterea de influenţă a lui Musharraf se va diminua, în timp ce el va continua să fie ţinta Al-Qaida.

Ca preşedinte civil, Musharraf va avea totuşi puteri considerabile, inclusiv posibilitatea de a dizolva guvernul. El a decretat stare de urgenţă pe 3 noiembrie, motivând acest lucru prin nevoia de a controla justiţia "care nu respectă legea" şi pentru a ţine piept ameninţării din partea militanţilor islamişti. (Ana-Maria Vieru)

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite