Mubarak cedează în faţa protestatarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele egiptean Hosni Mubarak îi va transfera puterea vicepreşedintelui, Omar Suleiman. A declarat-o, la BBC, secretarul general al Partidului Democratic Naţional (NDP), aflat la putere, Hossan Badrawi.

„Mă aştept ca preşedintele să răspundă revendicărilor poporului, deoarece pentru el contează în final stabilitatea ţării, postul nu-l interesează în prezent", a declarat oficialul.

Un semnal privind răsturnarea situaţiei în direcţia dorită de protestari şi de comunitatea internaţională a lansat şi premierul Ahmed Shafiq, admiţând că scenariul demisiei lui Mubarak este în discuţie la Cairo. Armata egipteană a anunţat şi ea, ieri-seară, că a început să ia „măsurile necesare pentru a proteja naţiunea" şi „pentru a sprijini cererile legitime ale poporului". La rândul său, directorul CIA, Leon Panetta, anunţa ieri-seară „că este foarte probabil ca Mubarak să plece de la şefia Egiptului în noaptea aceasta".

Ieri, noi corturi au fost instalate în Piaţa Tahrir, unde manifestanţii au scandat „Poporul vrea înlăturarea regimului", în cea de-a 17-a zi de proteste. În acest timp, unul dintre partidele de opoziţie s-a retras de la negocierile cu guvernul, iar mii de muncitori au intrat în grevă în toată ţara cerând salarii mai bune.

„Vreţi ca forţele armate să-şi asume responsabilitatea stabilizării ţării prin impunerea legii marţiale?", i-a ameninţat ministrul de Externe, Ahmed Aboul Gheit, pe egipteni. El i-a comunicat şi şefei diplomaţiei europene, Catherine Ashton, că vizita sa nu este dorită la Cairo. Ashton ar dori să ajungă în Egipt, după vizita din 14 februarie din Tunisia. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite