Moscova: numărul deceselor s-a dublat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O perdea densă de fum continua să învăluie şi ieri Moscova, sufocată de temperaturi de 35 de grade Celsius, iar concentraţia de substanţe nocive din aer depăşise de şase ori nivelul normal. Serviciile de meteorologie au avertizat că rafalele de vânt dinspre sud-est, ce aduc fumul către oraş, vor continua şi azi, iar căldura nu se va domoli.

Canicula ce afectează Rusia de la începutul lui iulie şi a provocat incendiile de amploare ce au devastat peste 200.000 de hectare, este cea mai gravă „din ultimii 1.000 de ani", susţine Aleksandr Frolov, directorul serviciilor de meteorologie ruse.

„Nici noi, nici strămoşii noştri nu am fost martori la un astfel de fenomen în 1.000 de ani. Este un fenomen unic ce nu are antecedente", a declarat Frolov. Canicula şi fumul sufocant din Moscova au condus şi la dublarea mortalităţii în capitala rusă. În ultima vreme au fost înregistrate zilnic 700 de decese, faţă de 360-380 în mod obişnuit, a anunţat ieri şeful departamentului pentru sănătate al primăriei.

Premierul, huiduit

Cifrele oficiale ale serviciilor de stare civilă pentru luna iulie arată o creştere cu 50% a deceselor în capitala rusă, la 14.340 faţă de mai puţin de 10.000 în mod obişnuit. Majoritatea victimelor sunt persoane în vârstă. Pe acest fond, premierul Vladimir Putin a fost pentru prima dată huiduit la scenă deschisă de populaţia nemulţumită de modul în care autorităţile au reacţionat la dezastru.

În imaginile transmise de televiziunea rusă se aude o femeie strigând: „Nu faci nimic - totul arde!". Putin le-a promis oamenilor că locuinţele distruse vor fi refăcute pe bani publici şi că fiecare membru al familiilor sinistrate va primi câte 100.000 de ruble (3.350 dolari).

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite