Mitt Romney a criticat "cultura dependenţei" apărată de Barack Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul republican la Casa Albă, Mitt Romney, a criticat miercuri cultura "dependenţei" apărată, potrivit lui, de către Barack Obama, încercând să revină după ce a fost criticat pentru comentariile sale referitor la mentalitatea de "victimă" a "47 la sută" dintre americani, relatează AFP.

"Proiectul meu pentru economia americană va încuraja investiţiile private şi libertăţile individuale", a afirmat Romney într-un articol de opinie publicat de cotidianul USA Today. "În loc să creez o reţea de dependenţă, voi aplica politici care vor determina relansarea economiei noastre şi ieşirea americanilor din sărăcie", a continuat el.

Romney, aflat în Atlanta (Georgia, sud-est) pentru reuniuni de strângere de fonduri necesare campaniei prezidenţiale, l-a acuzat pe preşedintele democrat că este promotorul unei "redistribuiri" a bogăţiei, o noţiune care în Statele Unite trimite la socialism în accepţiunea sa sovietică.

"Întrebarea acestei campanii nu este de a şti cui îi pasă de săraci şi de clasa de mijloc", a asigurat candidatul conservator. "Întrebarea este de a şti cine poate ajuta săracii şi clasa de mijloc. Eu pot, el nu poate!", a adăugat Romney.

Ulterior, la Miami, candidatul republican a asigurat, în cadrul unei întâniri organizate de către postul de televiziune de limbă spaniolă Univision, "că se va îngriji de 100 la sută din populaţie", subliniind că ştia că nu va putea lua 100 la sută din voturi la 6 noiembrie în faţa lui Obama.

Încă de marţi, republicanii au difuzat declaraţii ale lui Barack Obama făcute în 1998 şi menite să reflecte convingerile de extremă stânga ale actualului preşedinte al Statelor Unite: în declaraţii, acesta apăra ideea unei "redistribuiri" a bogăţiei de către stat.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a apreciat miercuri că această tactică a taberei lui Romney seamănă cu "o tentativă care pare disperată să schimbe subiectul".

În timpul discursurilor de campanie, Obama a susţinut ideea unei presiuni fiscale mai ridicate pentru cei bogaţi, declarându-se convins că relansarea economică va reveni în cazul în care clasa de mijloc va fi consolidată. Proiectul economic al lui Romney prevede, dimpotrivă, reducerea impozitelor "creatorilor de locuri de muncă".

Marţi seara, preşedintele a apreciat că adversarul său califica o parte importantă a americanilor "prin pierderi şi profituri", în comentariile sale controversate despre mentalitatea de "victimă" a 47 la sută dintre compatrioţii săi.

Într-o înregistrare video cu camera ascunsă publicată luni de către revista de stânga Mother Jones, Romney asigură că "47 la sută vor vota pentru preşedinte orice se întâmplă. Există 47 la sută dintre oameni care sunt cu el, care depind de administraţie, care gândesc că sunt victime, care gândesc că administraţia trebuie să se ocupe de ei (...) Aceştia sunt oameni care nu plătesc impozite".

Aceste declaraţii au provocat un scandal mediatic într-un moment în care candidatul republican suferea deja în sondaje.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite