Misterul Mesei Rotunde, aproape dezlegat. Legenda Regelui Arthur reînvie la castelul Stirling din Scoţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sub terasamentul din grădinile regale ale castelului Stirling din Scoţia a fost descoperită o structură circulară mult mai veche decât construcţia cunoscută sub numele de King's Knot. Cercetătorii spun că ar putea fi vorba despre legendara Masă Rotundă a Regelui Arthur, scrie The Telegraph.

Acest terasament datează din 1620 însă centrul său, acea structură bombată, se pare că ar fi mult mai vechi. Supoziţiile cercetătorilor se bazează şi pe faptul că, de-a lungul timpului, cronicarii şi poeţii au tot legat aceast loc de legenda Regelui Arthur plasând în curtea Castelului Stirling celebra Masă Rotundă.

În anul  1375, poetul scoţian John Barbour scria că Masa Rotundă se află la sud de castelul Stirling. În 1478, cronicarul englez William of Worcester însemna în lucrările sale că "regele Arthur ţinea Masa Rotundă la castelul Stirling".

Arheologii de la Universitatea din Glasgow, în colaborare cu Institutul de Istorie Locală şi Institutul arheologic din Stirling, au organizat prima cercetare non-invazivă a locului cu ajutorul unor dispozitive performante care au scanat zona. Astfel ei au descoperit o structură rotundă mai veche decât King's Knot şi altele mai mici împrejurul său. Structura are aspectul unei "mese" de pământ, împrejmuită de un şanţ.

image

Cercetările au arătat că, într-adevăr, partea centrală a terasamentului a fost construită cu mult înainte de restul structurii.

"Ceea ce am găsit cercetând împrejurimile castelului aduce o nouă lumină asupra legendei Mesei Rotunde, care se pare că s-ar afla în această zonă", a declarat John Harrison, preşedintele Institutului de Istorie Locală.

În secolul al XVII-lea, în timpul lui Charles I, s-au realizat mai multe lucrări în zonă, terasamentul luând forma pe care o putem observa şi astăzi.

"Bineînţeles că nu putem certifica faptul că regele Arthur chiar a fost aici, însă centrul structurii King's Knot ar putea fi explicaţia pentru legendele şi poveştile din zonă", a declarat arheologul Stephen Digney, coordonatorul proiectului de cercetare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite