Mirese contra cost pentru imigranţii în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de mariaje de convenienţă se încheie anual pe insulă între imigranţi asiatici şi femei est-europene, care îşi oferă serviciile voluntar sau sunt victime ale traficului de persoane. Printr-o anomalie legislativă, reminiscenţă a tradiţiei privind zestrea miresei, căsătoria contra cost e perfect legală în Irlanda.

Numai anul trecut, 384 de bărbaţi pakistanezi au cerut permise de rezidenţă în Irlanda pe baza căsătoriilor încheiate cu femei din ţări membre ale UE, de obicei din Estul Europei, susţin autorităţile de la Dublin. Dintre aceste mirese, 116 sunt letone, 50 poloneze, 47 estone şi 39 lituaniene. Un număr mare de nigerieni şi de indieni au adoptat aceeaşi metodă. Indienii s-au însurat cu 36 de de letone şi cu 28 de poloneze.

Citiţi şi:

Numărul căsătoriilor, în scădere faţă de anul trecut

Un oficial al serviciilor sociale irlandeze, Denis Prior, citat de ziarul „Irish Independent" estimează că 10-15% din căsătoriile civile sunt suspectate ca fiind de convenienţă. Poliţiştii cred că multe dintre aceste „false căsătorii" sunt dovada existenţei unei reţele de crimă organizată, care profită de femeile vulnerabile din fostul bloc comunist. Alteori, femeile însele acceptă acest rol, contra cost. Iar Irlanda a devenit o ţintă uşoară pentru imigranţii care aleg această cale de a obţine rezidenţa în Europa, pentru că, în această ţară, nu există nicio prevedere legislativă care să facă ilegală căsătoria contra cost. Cuplurilor li se cer numai paşapoartele şi certificatele de naştere. „Facem tot ce putem pentru a opri aceste căsătorii prin adunarea de probe privind alte crime, precum bigamia sau frauda, deoarece nu e ilegal să te căsătoreşti cu cineva pentru bani, în Irlanda" , a declarat o sursă din Biroul de Imigraţii al Irlandei, citată de cotidianul britanic „The Times".

Recrutare online

Fenomenul a intrat în atenţia poliţiei din Letonia, ţara de unde provin, se pare, cele mai multe dintre mirese. Recrutarea se face pe site-urile de socializare de pe internet, dar şi prin diferite cunoştinţe sau chiar cu ajutorul prietenilor şi familiilor viitoarelor mirese. „Unele fete răspund unor anunţuri care oferă până la 3.000 de euro pentru o căsătorie. Se precizează clar despre ce e vorba deoarece nu e nimic ilegal. Sărăcia şi lipsa oportunităţilor le fac pe aceste femei să-şi ofere serviciile", declară Ilze Tropa-Adebayo, membră a Asociaţiei Letonilor din Irlanda. Alte femei sunt ademenite cu promisiunea unui job, a banilor sau chiar cu ameninţări violente. Unele susţin că sunt victimele traficului de persoane, că sunt violate, răpite şi lovite. „Adesea, singurele detalii oferite prin anunţuri sunt acelea că se caută femei tinere, sub 30 de ani şi că se oferă cazare gratuită în Irlanda timp de şase luni - adică exact perioada necesară pentru înregistrarea noii căsătorii. Unele femei află că urmează să se căsătorească numai atunci când ajung în Irlanda", spune Sandra Zalcmane, directoarea organizaţiei de caritate Shelter Safe House, din Letonia, citată de BBC.

Organizaţia derulează o campanie pentru a avertiza tinerele femei în privinţa acestui risc. Cum rata şomajului în Letonia este printre cele mai ridicate din Europa, multe femei sunt atrase uşor în aceste căsătorii simulate, prin promisiunea unei vieţi mai bune în Irlanda.

Anchetă a poliţiei

„Operaţiunea Caritatea" a fost lansată anul trecut, în Irlanda, după ce ofiţerii din Serviciul de Naturalizare şi Imigraţie (INIS), din subordinea Departamentului Justiţiei, au observat o înmulţire a cererilor de permis de rezidenţă din partea asiaticilor, pe baza căsătoriilor cu femei est-europene, cetăţene ale UE. Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei irlandeze, Jim Molloy, citat de BBC, toate cazurile suspecte sunt acum investigate.

Autorităţile irlandeze au identificat mai multe organizaţii compuse din pakistanezi, indieni şi nigerieni, suspectate că ar solicita comisioane de până la 10.000 de euro în schimbul furnizării unei mirese cu acte în regulă. Ministrul Justiţiei, Dermot Ahern, intenţionează să introducă noi prevederi în Legea Imigraţiei, a Rezidenţei şi a Protecţiei, pentru a putea combate acest fenomen. 

Subiect de carte în Letonia

Jurnalista letonă Aleksandra Jolkina scrie o carte pe această temă, în care îşi descrie propria experienţă. Ea a încercat să-şi caute un „soţ", postând anunţuri online, prin care pretindea că are nevoie de un loc de muncă în străinătate. În câteva ore a primit propuneri de căsătorie în Irlanda, toate de la bărbaţi pakistanezi sau indieni, care îi ofereau până la 2.000 de euro. După ce şi-a dat acordul, i s-au trimis bilete de avion către Dublin în decurs de câteva zile. Poliţia letonă a cerut autorităţilor irlandeze să ancheteze mariajele suspecte.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite