Mirajul Andaluziei, într-un spectacol total

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manolo Carrasco a combinat cele două embleme ale locului său de naştere, muzica flamenco şi calul andaluz, într-un show care îmbină stiluri şi forme de artă diferite "Passionata

Manolo Carrasco a combinat cele două embleme ale locului său de naştere, muzica flamenco şi calul andaluz, într-un show care îmbină stiluri şi forme de artă diferite

"Passionata Andaluza" este un spectacol mai puţin obişnuit, ce reuneşte trei dintre slăbiciunile spaniolilor: muzica, dansul şi echitaţia. Ineditul show se desfăşoară, în mod simbolic, pe stadioanele unde au loc şi coridele.

Ideea a aparţinut celebrului compozitor şi pianist Manolo Carrasco, cel care a creat şi muzica acestui spectacol. "Passionata Andaluza" este un balet ecvestru, prin intermediul căruia Carrasco încearcă să îi transpună pe spectatori în magia regiunii sale de baştină, Andaluzia, "căminul" muzicii flamenco şi al calului andaluz. Forţa acestui spectacol emană din unitatea dintre muzică, dans şi demonstraţii ecvestre.

Mixajul exprimă nu numai pasiunea andaluză, ci şi elementele acestei regiuni legendare, cu câmpii întinse şi culori nostalgice. Un dans intens îl introduce pe spectator într-un carusel de emoţii. Ambianţa nocturnă şi plină de intimitate le ajută pe cele 10 balerine să demonstreze că stiluri şi maniere diferite pot fi combinate pentru a crea o formă artistică modernă.

Pasiunea pentru muzică şi cai a lui Carrasco i-a subjugat pe spanioli încă de la primele spectacole, care au debutat anul trecut, în preajma Crăciunului.

În 2007, numărul reprezentaţiilor a crescut de la lună la lună, culminând în perioada de vară. Ultimul spectacol a avut loc săptămâna trecută în nordul Spaniei, la Santander. Peste 6.000 de oameni au ţinut să guste din magia dansului ce împleteşte graţia balerinelor şi a balerinilor cu cea a cailor de rasă proveniţi din vechea şcoală andaluză.

Momentul de maximă tensiune al baletului este punctat de "Gloria", temă compusă de Carrasco special pentru mama sa. Şi cum spaniolii iubesc mai mult decât orice luptele cu tauri, aceste animale nu puteau lipsi dintr-un spectacol.

Un taur introduce secvenţa de pasodoble. Urmează un vârtej ameţitor de rumba, jazz şi blues, ritmuri care, în mod paradoxal, vorbesc tot de misterul fascinantei Andaluzia, tărâm care i-a subjugat şi pe cuceritorii mauri. Frumuseţea spectacolului este întregită de superbele rochii viu colorate, fără de care dansul flamenco ar fi incomplet. Lor li se adaugă costumele călăreţilor, toate create de designeri madrileni renumiţi.

Presa şi publicul aşteaptă cu nerăbdare şi alte creaţii semnate Manolo Carrasco, apreciat în trecut şi pentru câteva spectacole la fel de captivante, precum "Amor y Fuego", "Aires del Sur" sau "Dance Andalucia".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite