Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Chile: Minerii captivi vor vedea în direct meciul naţionalei lor

4 septembrie 2010, 11:25 |  Autor: Viorica Marin | 

Cuvinte cheie: chile, mineri,

Un miner îi susţine pe cei 33 de mineri blocaţi în subteran

Reuters

Un miner îi susţine pe cei 33 de mineri blocaţi în subteran

 

Cei 33 de mineri blocaţi într-o mină din Chile vor putea urmări în direct, marţi, meciul dintre naţionala ţării lor şi Ucraina, cu ajutorul unui cablu de fibră optică.

Preşedintele chilian, Sebastian Pinera, a anunţat că minerii, blocaţi de aproape o lună într-o mină, vor putea vedea meciul dintre Chile şi Ucraina în acelaşi timp cu toţi conaţionalii lor.

„Şi dacă nu se vor afla fizic alături de noi la Bicentenar, pe 18 septembrie, vor fi aici cu sufletele", a spus Pinera. Reprezentativa statului Chile, care a ajuns la Cupa Mondială din Africa de Sud până în faza optimilor de finală, va disputa, marţi, la Kiev, un meci amical cu Ucraina. Minerii blocaţi au la dispoziţie, de mai multe zile, un ecran şi un proiector.

Ei au putut urmări astfel partida Cobresal-Universidad Catolica, din campionatul chilian. Unul dintre mineri, Franklin Lobos, este fost component la echipei Cobresal şi a fost chiar selecţionat o dată în naţionala statului Chile.

Cei 33 de „ortaci" sunt blocaţi din data de 5 august într-o mină din oraşul San Jose, la 700 de metri adâncime. Un excavator de mare putere a început, luni seară, săparea unui puţ de salvare de 700 de metri pentru scoaterea lor, o operaţiune care va dura trei-patru luni. Autorităţile le-au furnizat minerilor alimente, haine, medicamente, jocuri, scrisori din partea familiilor şi chiar doze de nicotină.

Mătănii sfinţite de la Papă

Papa Benedict al XVI-lea le-a trimis, joi, minerilor şiraguri de mătănii sfinţite, a anunţat cardinalul chilian Francisco Javier Errazuriz, arhiepiscop de Santiago, care a şi celebrat o slujbă în apropierea minei.

La eveniment au participat şi familiile celor captivi. Treizeci şi trei de mătănii sfinţite de Papă au fost transportate în subteran prin sonda care îi aprovizionează pe „ortaci".

Soţia minerului Yonni Barrios a avut o surpriză neplăcută : s-a trezit că nu numai ea aştepata îngrijorată la gura minei, ci şi amanta bărbatului său. Impresionată de tragedia prin care trece acesta, Marta Barrios a declarat că „îi iartă infidelitatea şi îl aşteaptă cu braţele deschise".


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole