Milionari new-yorkezi acuzaţi de sclavie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cuplu de milionari din New York trebuie să răspundă în instanţă pentru acuzaţia de sclavie. Agenţii de imigraţii au descins la locuinţa cuplului, din Long Island, după ce o servitoare

Un cuplu de milionari din New York trebuie să răspundă în instanţă pentru acuzaţia de sclavie. Agenţii de imigraţii au descins la locuinţa cuplului, din Long Island, după ce o servitoare de origine indoneziană a fost găsită într-un magazin, pe jumătate dezbrăcată.

Femeia, identificată drept Samirah, în vârstă de 51 de ani, i-a arătat managerului paşaportul indonezian expirat, spunând că doreşte să meargă acasă. O a doua servitoare , "Nona", în vârstă de 46 de ani, tot de origine indoneziană, a fost găsită la aceeaşi adresă. Procurorii spun că ambele femei au suferit pedepse dure timp de cinci ani. Anchetatorii au stabilit că Samirah era forţată să facă până la 30 de duşuri cu apă rece unul după altul, să urce şi să coboare o scară de 150 de ori sau să mănânce cel puţin 25 de ardei iuţi. Pedepsele erau administrate cu un făcăleţ, cu un băţ de bambus sau cu o coadă de mătură. Procurorii au descris comportamentul milionarilor drept "monstruos". Calvarul celor două servitoare ar fi început în 2002, când au fost aduse în SUA pentru a lucra în casa milionarilor Varsha şi Mahender Sabhnani, în vârstă de 45 de ani, respectiv 51 de ani. Cei doi sunt de origine indoneziană şi, respectiv, indiană, dar sunt cetăţeni americani şi au o afacere cu parfumuri.

Cele două servitoare dormeau pe covoare în bucătărie şi erau forţate să lucreze până la 21 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână, dându-li-se foarte puţină mâncare. Plata promisă era de 200 USD pe lună, dar Samirah a declarat că fiica ei din Indonezia a primit numai jumătate din această sumă. Cele două servitoare aveau vize de SUA care expiraseră de mult timp. Cei doi soţi au fost acuzaţi de supunerea la muncă forţată şi găzduirea de imigranţi fără forme legale. Servitoarele au fost plasate în grija unor organizaţii de caritate.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite