Milioane de dolari risipiţi în Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Milioane de dolari au fost risipiţi în cadrul unui contract încheiat de armată pentru construirea de tribunale, închisori, sedii ale poliţiei şi alte obiective în domeniul securităţii

Milioane de dolari au fost risipiţi în cadrul unui contract încheiat de armată pentru construirea de tribunale, închisori, sedii ale poliţiei şi alte obiective în domeniul securităţii în Irak, arată un raport de audit dat publicităţii ieri.

Cercetarea, condusă de Stuart Bowen, inspectorul general pentru Irak al congresului american, a descoperit că unul dintre contractorii armatei, Parsons Delaware, a încheiat numai o treime din cele 53 de proiecte de construcţie planificate. Valoarea totală a contractului era de 900 de milioane de dolari.

"Deşi eşecul unora dintre obiective este de înţeles din cauza complexităţii lucrărilor şi instabilităţii securităţii în Irak, banii irosiţi sunt asociaţi mai degrabă cu proiecte incomplete, anulate sau abandonate în cadrul acestui contract", a arătat Bowen.

Contractul acordat firmei Parsons Delaware este unul dintre cele 24 de acest fel încheiate de către armata americană în 2004 pentru repararea infrastructurii Irakului. Parsons ar fi trebuit să construiască zone de antrenare a forţelor de poliţie şi a forţelor civile, două închisori, două tribunale, staţii de pompieri, şi facilităţi pentru forţele vamale.

Întârzieri repetate în construcţii

Potrivit raportului, peste 142 de milioane de dolari, adică 43% din fondurile cheltuite până acum, "au fost irosiţi pe proiecte anulate, deşi o parte dintre ele au fost realizate ulterior". Potrivit raportului de audit, întârzierile repetate în construcţii au determinat guvernul să anuleze lucrările deja începute la două închisori, una la Nasiriya şi cealaltă la Khan Bani Saad.

Închisoarea de la Nasiriya a fost terminată ulterior de un alt contractor, dar cea de la Khan Bani Saad a rămas în paragină, după ce în lucrări fuseseră investite circa 40 de milioane de dolari.

Banii irosiţi sunt asociaţi cu proiecte incomplete, anulate sau abandonate
Stuart Bowen, inspector al congresului american

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite