Microsoft va cumpăra Skype - surse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gigantul american Microsoft este la un pas de a cumpăra serviciul de videoconferinţe online Skype,  conform unei surse apropiate. Tranzacţia se ridică la 8,5 miliarde de dolari, suma incluzând şi datoriile companiei, care merge în pierdere.

Acordul dintre cele două companii ar putea anunţat marţi dimineaţă, potrivit Reuters. Reprezentanţii Microsoft şi Skype au refuzat să comenteze aceste informaţii.

Cert este că tranzacţia ar putea fi cea mai mare achiziţie din istoria de 36 de ani Microsoft. Preluarea Skype nu ar avea un impact imediat asupra situaţiei financiare a Microsoft, dar ar putea face mai clară ca oricând intenţia companiei de a rivaliza cu Apple şi Google.

Microsoft dedică tot mai multe resurse serviciilor mobile şi internetului, pe măsură ce importanţa pieţei computerelor personale, care susţine francizele de bază ale companiei, Windows şi Office, este ameninţată tot mai mult.

În pofida dublării veniturilor şi profitului în ultimii opt ani, acţiunile Microsoft au evoluat într-un interval restrâns, stagnând practic în aceeaşi perioadă, deoarece investitorii sunt îngrijoraţi cu privire la capacitatea companiei de concura cu noii rivali, precum Google, sau de a se adapta noilor tehnologii.

image

Pe de alte parte, alte surse susţin că Facebook şi Google încearcă, la rândul lor, să încheie un parteneriat cu Skype.

Serviciul de apeluri video al Apple, FaceTime, introdus recent pe iPhone şi Mac, are succes în rândul consumatorilor.

Google a adăugat de asemenea o funcţie de video chat la aplicaţia Google Talk prezentă în sistemul de operare Android.

Skype oferă servicii de conferinţe şi apeluri video şi audio pe internet, dar şi de pe internet către linii tradiţionale de telecomunicaţii. Acesta este deja prezent cu aplicaţii pe cele mai populare platforme smartphone, Apple iPhone, BlackBerry şi Android, însă nu şi pe Windows Phone 7.

Compania are datorii pe termen lung de 686 milioane de doalri, care ar fi incluse în preţul negociat cu Microsoft. A fost înfiinţată în 2003 şi cumpărată în 2005 de eBay pentru 3,1 miliarde de dolari. Potrivit datelor din dosarul pentru oferta publică iniţială, Skype a înregistrat anul trecut venituri de 860 milioane de dolari şi o pierdere netă de 7 milioane de dolari.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite