Michelle Obama: „Privind-o pe Nadia Comăneci, visam că voi realiza și eu ceva măreț“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima doamnă a Americii, Michelle Obama, este o admiratoare a Nadiei Comăneci. Invitată la Summitul Comitetului Olimpic American de la Dallas, Michelle Obama a povestit că văzând-o pe Nadia performând, credea că prin muncă va putea realiza și ea ceva măreț.

Michelle Obama i-a încurajat pe sportivii care vor reprezenta America la Jocurile Olimpice de la Londra, amintindu-le că sunt modele pentru o întreagă generație de tineri.

Prima doamnă va conduce delegația oficială a Statelor Unite la competiția sportivă. Soția lui Barack Obama promovează, de asemenea, și campania „Să ne mișcăm", care îi încurajează pe tinerii americani să facă sport.

„Vedeți voi, una dintre cele mai fericite amintiri ale mele e de când eram mică și mă uitam la Jocurile Olimpice la televizor, aplaudându-le pe Mary-Lou și Nadia Comăneci, Carl Lewis. Și ca atât de mulți tineri, eram inspirată de acești atleți și pe măsură ce priveam cât de rapizi, de puternici și de grațioși erau, visam că poate, într-o zi, dacă muncesc mult, și eu voi putea realiza ceva măreț", le-a spus Michelle Obama sportivilor lotului olimpic american.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite