Mica Estonie poate genera probleme mari

Întărâtarea ursului rus de către şoricelul eston ar putea avea consecinţe care depăşesc graniţele micii ţări baltice O ţară aproape necunoscută pe plan mondial, cu o populaţie

Întărâtarea ursului rus de către şoricelul eston ar putea avea consecinţe care depăşesc graniţele micii ţări baltice

O ţară aproape necunoscută pe plan mondial, cu o populaţie de 1,3 milioane de locuitori şi cu o limbă rară, cu rezonanţe cunoscute numai finlandezilor şi ungurilor, a cauzat recent un adevărat scandal pe scena internaţională. Un scandal iscat pe tema unei statui ar putea părea nesemnificativ. Acesta a pus însă în lumină amploarea conflictului din interiorul Estoniei şi al celorlalte două state baltice cu trecut similar, Letonia şi Lituania.

În istoria sa de peste 1.000 de ani, Estonia s-a bucurat de independenţă timp de numai 38 de ani. Dacă ocupanţii nu erau suedezi, erau polonezi, germani sau ruşi. Ultimii au rămas, cu mici întreruperi, timp de peste două secole. Cum se întâmplă de obicei într-o relaţie în care una dintre părţi este mult mai puternică şi mai posesivă decât cealaltă, nu poate fi vorba de reciprocitate. Ruşii au dorit ca Estonia să scrie şi să vorbească ruseşte. Estonii insistă să îşi păstreze limba. Ping-pongul de atrocităţi şi dureri este similar cu al celorlalte ţări baltice, Letonia şi Lituania.

Monumentul eston este pretextul care dă acum apă la moară nostalgicilor războiului rece de la Moscova. Camera superioară a parlamentului rus i-a cerut preşedintelui Putin să întrerupă legăturile diplomatice, Kremlinul a ameninţat cu "serioase consecinţe", iar ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că "Estonia este o ţară unde drepturile omului nu sunt respectate". Mai mulţi factori prevestesc o reacţie dură a Rusiei în acest caz.

În primul rând, Rusia a criticat şi a ameninţat constant cu sancţiuni Estonia şi Letonia din cauza tratamentului la care sunt supuşi etnicii ruşi. În al doilea rând, ţara se pregăteşte de alegeri parlamentare - în decembrie - şi pentru preşedinţie - în mai puţin de un an. Ţările baltice au fost dintotdeauna o ţintă facilă pentru politicienii ruşi care caută să adune credit pe tema naţionalismului.

Vederi diferite asupra trecutului

În al treilea rând, provocarea este serioasă: exhumarea eroilor de război şi îndepărtarea unui monument ridicat în 1944, în cinstea Armatei Roşii. După cum arată protestele, Kremlinul poate încă să creeze valuri în ţările baltice. În ultimii ani, liderii politici ruşi au început să vorbească despre "fostul spaţiu sovietic" ca fiind sfera lor de influenţă. Asemenea afirmaţii sunt sursă de enervare, dacă nu de nelinişte, în ţările baltice, care, din 2004 sunt membre ale NATO şi ale UE. Sub aceste umbrele, mica Estonie nu se mai teme la fel ca în 1940. La originea conflictului dintre Estonia şi Rusia privind statuia Soldatului de Bronz se află viziuni diferite asupra modului cum au fost încorporate ţările baltice în URSS şi asupra rolului URSS în eliberarea Europei de către nazişti. Ruşii privesc monumentul ca pe un tribut la adresa milioanelor de soldaţi sovietici care au murit în lupta cu naziştii. Estonii îl văd ca pe o amintire amară a cinci decenii de ocupaţie sovietică ce au urmat războiului.

În iunie 1940, Armata Roşie a ocupat întregul teritoriu al Estoniei, Letoniei şi Lituaniei, ca urmare a unei înţelegeri secrete a Pactului Ribbentrop-Molotov. Au fost instalate guverne noi, prosovietice. După alegeri măsluite, în care au avut voie să candideze numai pro-comuniştii, parlamentele nou-"alese" ale celor trei ţări au solicitat oficial să intre în URSS.

Controlul sovietic a fost întrerupt între 1941-1944, de Germania nazistă, care a invadat ţările baltice, însă în 1944, după retragerea germanilor, Letonia, Estonia şi Lituania au fost reocupate de Armata Roşie, rămânând sub dominaţia sovietică până în 1990. Ţările au fost sovietizate forţat, populaţia rusă fiind adusă pentru a lucra în industrie. Potrivit statisticilor, 42.975 de letoni au fost deportaţi în 1949, în timp ce Lituania a pierdut peste 780.000 de rezidenţi între 1940 şi 1954, dintre care până la 300.000 au fost omorâţi sau deportaţi în Siberia, iar alţii au emigrat în vest. Pe 23 august 1989, două milioane de oameni au format un lanţ uman de 600 km de-a lungul celor trei ţări baltice, evenimentul fiind numit "Drumul baltic". Cele trei state şi-au declarat independenţa în 1990 şi 1991, fiind recunoscute de Rusia în 1991. Ocupaţia rusă este considerată ilegală de SUA şi de ţările vest-europene, dar negată de ruşi.

Ruşii baltici se plâng de discriminare

Relaţiile cu Rusia au fost precare încă de la declararea independenţei, când Estonia şi Letonia, ţări cu un procent mare de etnici ruşi (circa 1/4, respectiv 1/3 din populaţie), şi-au clarificat poziţia privind acordarea cetăţeniei. Aceste ţări au adoptat legi ce garantau automat cetăţenia numai persoanelor care o aveau şi înainte de 16 iunie 1940 şi descendenţilor acestora. Cei sosiţi după această dată, adică aproape toată minoritatea rusă, au trebuit să aplice pentru cetăţenie, una dintre condiţii fiind cunoaşterea limbii - letona, respectiv estona. Dificultatea iniţială a testelor de limbă a fost, la vremea respectivă, un motiv de ceartă între Rusia şi cele două state baltice.

Testele au fost modificate, dar un număr mare de ruşi din Estonia şi Letonia nu au nici astăzi cetăţenie, fiind privaţi de dreptul de vot sau de cel de muncă. Numai în jur de o treime din ei a obţinut cetăţenia, începând din 1991. Potrivit Ministerului eston de Interne, în februarie 2007, 8,7% din estoni nu aveau niciun fel de cetăţenie, iar alţi 7,7% aveau cetăţenie străină. Decăderea din drepturi a ruşilor baltici a avut drept consecinţă şi faptul că Estonia şi Letonia au ales guverne mai puţin deschise către vecinul de la est. Lituania, unde politicile economice şi de urbanizare s-au redus după moartea lui Stalin, în 1953, stopând imigraţia, are o situaţie diferită, minoritatea rusă fiind mult mai mică (9,4%). Aici cetăţenia a fost acordată tuturor locuitorilor, fără condiţii, în 1990, deoarece voturile lor nu pot influenţa decisiv rezultatele alegerilor. Cercetările arată că, deşi etnicii ruşi sunt bine reprezentaţi proporţional printre cele mai bogate pături sociale ale Estoniei şi Letoniei, ei nu ies în evidenţă în păturile cu venituri medii. Ruşii baltici trăiesc mai ales în oraşe.

În capitala letonă, Riga, ei reprezintă 50% din populaţie, în cea estonă - Tallinn, -36,86%, iar în Vilnius, capitala Lituaniei - 14,3%. Unii dintre cetăţenii comunităţilor ruse din Estonia şi Letonia au pretins că sunt discriminaţi, având şi suportul Rusiei. Cele două guverne baltice neagă acuzaţiile şi, la rândul lor, acuză Rusia că foloseşte subiectul în scop politic. Totuşi, mulţi dintre ruşii baltici nu sunt nemulţumiţi de faptul că războiul rece s-a terminat şi că i-a lăsat într-o ţară care a devenit prosperă şi liberă şi care tocmai a aderat la UE. Fraţii lor din est nu sunt atât de norocoşi. Dintre cei care au protestat la Tallinn, o parte semnificativă erau veniţi din Rusia, afirmă corespondenţii de presă. Conflictul este alimentat şi de retorica naţionalistă care a pătruns în toate informaţiile transmise de televiziunea rusă, principala sursă de informare a ruşilor estoni,despre conflict.

Echilibrul de forţe din UE, mai puţin favorabil Kremlinului

Pentru Rusia, întrebarea este acum dacă instinctul de a se dezlănţui poate fi temperat de nevoia de a-şi îmbunătăţi imaginea în UE. Încetarea relaţiilor diplomatice nu va afecta probabil Estonia prea mult, după cum au şi afirmat oficialii de la Tallinn. Sancţiunile comerciale ar fi însă dăunătoare, dar ele ar afecta şi interesele economice ale Rusiei - în special pe cele privind industriile exportatoare - şi ar încălca tratatele UE-Rusia.

Relaţiile cu UE, cel mai important partener comercial al Rusiei, au atins nivelul cel mai scăzut în timpul preşedinţiei lui Putin. UE este din ce în ce mai îngrijorată din cauza erodării libertăţilor politice şi civile în Rusia, atacurilor la adresa investitorilor privaţi, inclusiv a celor din vest, şi politizării economiei de piaţă. Ultimul dintre aceste aspecte implică mari temeri privind creditul ce poate fi acordat Rusiei ca fiind cel mai mare furnizor de gaze al Europei. Menţinerea embargoului pentru exportul de carne din Polonia, sub pretextul igienei, a provocat şi ea suspiciuni privind un motiv ulterior al Rusiei. Mai mult, echilibrul forţelor din UE este mai puţin favorabil Rusiei acum decât cu un an în urmă. Germania, cel mai important interlocutor al Rusiei în UE, nu mai este guvernată de fostul aliat al lui Putin, Gerhard Shroeder. Succesoarea acestuia, Angela Merkel, s-a dovedit mult mai rezistentă la farmecele lui Vladimir Putin. Iar celălalt mare aliat al lui Putin în UE, preşedintele francez Jacques Chirac, tocmai îşi părăseşte postul. Rusia va trebui să fie mai atentă la membri mai mici ai UE, cum ar fi ţările baltice. Interesele energetice ar putea explica de altfel şi gestul lui Putin de la sfârşitul lui martie, când Rusia a acceptat în sfârşit încheierea tratatului privind frontierele cu Letonia. Este foarte probabil ca problema statuii să treneze mult timp.

Este în interesul Rusiei să lase conflictul să fiarbă la foc mic. Mai puţin clar este care va fi jocul final al Rusiei. Cel puţin acest conflict ar putea distrage atenţia de la alte puncte fierbinţi ale relaţiilor ruso-europene. Pericolul pentru Moscova este că ar putea să prelungească jocul prea mult, cum a făcut în cazurile Ucrainei şi Georgiei - şi să sfârşească prin a face ca opiniile europene să se unească în jurul guvernului eston.

Îngrijorări peste ocean : "Să mori pentru Tallinn"

"Dacă preşedintele Putin decide că estonii au nevoie de o lecţie şi îşi trimite armata pentru a-i pune la punct, SUA, ca membră NATO, va trebui să trateze atacul ca pe unul asupra sa şi va trebui să declare război Rusiei, în numele Estoniei", scrie analistul politic american Patrick Joseph Buchanan, în săptămânalul "Human Events", într-un editorial intitulat "Să mori pentru Tallinn". "În acest fel, ne confruntăm cu idioţenia de a fi extins NATO până la poarta Rusiei şi a fi dat garanţii celor trei mici naţiuni cu animozităţi istorice către o putere nucleară care are capacitatea să producă distrugeri de 1.000 de ori mai mari decât Iranul", afirmă acelaşi autor.

Descărcarea muniţiei istorice s-ar putea întoarce împotriva Rusiei

Pentru Rusia, gestul eston de înlăturare a statuii este mai mult decât un afront la onoarea naţională. Dacă este susţinut, el ar justifica şi politicile privind cetăţenia ruşilor baltici şi ar deschide drumul pentru solicitarea unor compensaţii financiare din partea Rusiei şi pentru ridicarea unor pretenţii teritoriale. Protestând faţă de îndepărtarea unui simbol al constrângerii, cum este monumentul din Talinn, Rusia riscă instigarea unei dezbateri asupra propriului trecut imperial. Săptămâna trecută, fostul premier eston Mart Laar a cerut, într-un articol publicat în săptămânalul "Vocea Europei" din Bruxelles, înfiinţarea unei "comisii a adevărului" pentru Europa de Est, sugerând ca Rusia şi ţările baltice să investigheze împreună istoria, începând din deceniul al patrulea al secolului trecut, pentru a stabili cum au intrat Estonia, Letonia şi Lituania sub dominaţia sovietică. Laar a propus ca un grup de istorici din aceste ţări să se adune şi să rezolve controversa o dată pentru totdeauna, după modelul "Comisiei Adevărului şi Reconcilierii" din Africa de Sud, care a dus la iertarea celor care au mărturisit crimele din timpul apartheidului. "Soldatul de Bronz a fost unul dintre cele mai dispreţuite monumente din Estonia în cei 50 de ani de dominaţie sovietică", scrie Laar. El spune că estonii scăpaseră de nemţi în 1944, iar steagul care a fost coborât de Armata Roşie de pe Castelul Toompeea, clădirea guvernului din Tallinn, era tricolorul eston albastru-negru-alb, şi nu svastica germană.

Istoricul relaţiilor Rusia - ţările baltice

1918: Declararea independenţei Estoniei, Letoniei şi Lituaniei faţă de Rusia

1940: Ţările baltice, încorporate forţat în URSS

1941-1944: Ţările baltice, ocupate de Germania nazistă

1944: Reocuparea de către sovietici a Estoniei, Letoniei şi Lituaniei

1991: Declararea independenţei, odată cu destrămarea URSS

1993, 1994: Retragerea ultimelor forţe ale armatei ruse din ţările baltice