Merkel şi Hollande exercită presiuni asupra Consiliului de Securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, François Hollande, s-au pronunţat împreună, joi, la Berlin, în favoarea unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite privind Siria, subliniind aspectul "umanitar", transmite AFP.

"Vom insista pentru ca în Consiliul de Securitate să fie luate deciziile necesare, iar dialogul internaţional să avanseze mai ales în ce priveşte situaţia umanitară", a menţionat şefa cabinetului de la Berlin în cursul declaraţiilor de presă comune.

"Acţionăm împreună cu europenii, cu toţi cei care consideră că Bashar al-Assad nu poate rămâne la conducerea ţării sale deoarece pune în pericol viaţa poporului său", a afirmat la rândul său liderul francez.

"La sfârşitul lunii august vom avea o reuniune a Consiliului de Securitate la iniţiativa Franţei pentru a merge cât de departe este posibil în ce priveşte ajutorul umanitar, fapt ce nu ne va împiedica să ajutăm mai direct opoziţia", a adăugat Hollande.

Consiliul de Securitate al ONU urmează să ţină la 30 august la New York o reuniune ministerială conscrată ajutorului umanitar în Siria, scrie Agerpres.

Franţa, care deţine în luna august preşedinţia prin rotaţie a Consiliului, solicită stabilirea unui "acces umanitar direct" în ţară.

Până în prezent, Moscova şi Beijingul şi-au exprimat dreptul de veto faţă de orice tentativă a adopta măsuri obligatorii pentru Bashar al-Assad.

Prezenţa la reuniunea de la 30 august a Rusiei, Chinei şi chiar a Statelor Unite rămâne incertă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite