Merkel doreşte un nou tratat cu o mai mare integrare în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul german Angela Merkel reclamă un nou tratat al Uniunii Europene (UE) şi încearcă să îşi convingă partenerii în acest sens, potrivit ediţiei de luni a săptămânalului Der Spiegel.

"Guvernul federal vrea să determine avansarea integrării europene", scrie revista, care precizează că Merkel ar dori ca "şefii de stat şi de Guverne să participe la o reuniune care să pună noi baze juridice pentru UE", relatează AFP, citată de Mediafax.

Potrivit Der Spiegel, "consilierul pentru Afaceri Europene al cancelarului Nikolaus Meyer-Landrut a condus negocieri în jurul acestui proiect la Bruxelles".

"O dată pentru o asemenea reuniune trebuie să fie stabilită în cadrul unei întâlniri la summitul prevăzut în decembrie", scrie săptămânalul, potrivit căruia una dintre ideile avansate de către Berlin ar fi legată de rolul Curţii Europene de Justiţie (CEJ), care "ar putea, spre exemplu, să primească dreptul să supravegheze bugetele statelor membre şi să îi pedepsească pe care creează deficit".

Însă, tot potrivit revistei, "propunerea nu a provocat entuziasm în rândul majorităţii ţărilor membre". "În cursul unei întâlniri informale între zece miniştri de Externe, o majoritate a respins ideea unei asemenea reuniuni, avansată de către ministrul german Guido Westerwelle", scrie aceeaşi sursă.

De mai multe luni, Angela Merkel insistă asupra necesităţii a "mai multă Europă", cu scopul de a răspunde sfidărilor ridicate de către criza euro.

"Există de asemenea etape către un nivel mai mare de integrare care vor necesita schimbări în Tratatul (UE). Nu am ajuns acolo, dar nu trebuie să existe tabuuri", a declarat ea la sfârăitul lui mai, în cursul unui summit al ţărilor riverane de la Marea Baltică.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite