Merah, informatorul serviciilor franceze?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Afacerea ucigaşului din Toulouse a declanşat un adevărat război al declaraţiilor între serviciile secrete pakistaneze, israeliene şi franceze.

Mohamed Merah, tânărul francez de origine algeriană, care a revendicat, în numele Al-Qaida, uciderea a şapte persoane la Toulouse şi Montauban, în trei atacuri separate, a fost un informator al DGSE (serviciile de informaţii externe franceze), scrie cotidianul italian, „Il Foglio".

Publicaţia a ajuns la această concluzie după ce a pus cap la cap declaraţiile contradictorii ale serviciilor de informaţii franceze, israeliene şi pakistaneze în legătură cu deplasările ucigaşului de la Toulouse în Pakistan şi Israel.

Potrivit unor surse din rândul serviciilor de informaţii, DGSE ar fi garantat că Merah - în calitatea sa de informator - poate intra în Israel în septembrie 2010 prin punctul de control de la frontiera iordaniano-israeliană. Francezo-algerianul  ar fi petrecut în Israel trei zile, în calitate de „turist", înainte de a reveni în Iordania şi a merge apoi spre Afganistan.

Informaţiile nu au fost confirmate oficial, dar un articol publicat luni de cotidianul „Haaretz", citând surse din serviciul israelian de informaţii, Shin Bet, acreditează teza.

Potrivit publicaţiei, guvernul  israelian a confirmat intrarea lui Mereh pe teritoriul statului evreu, dar Shin Bet susţine că nu există nicio înregistrare că acesta ar fi fost arestat în Ierusalim, în posesia unui cuţit, după cum  a afirmat şeful Serviciului francez de Informaţii, în „Le Monde".

Infiltrat la talibani

Aceeaşi confuzie şi din partea serviciilor de informaţii militare din Pakistan. Săptămâna trecută, când presa franceză a scris că Mereh a mers de două ori pentru a se instrui în centre din Waziristan (zona muntoasă din nord-vestul Pakistanului), guvernul pakistanez a negat.

Dar un purtător de cuvânt al talibanilor din zonă, Ahmed Marwat, a contactat agenţiile de ştiri Reuters şi Associated Press şi a declarat că Merah a fost instruit de ei, contrazicând astfel guvernul francez care a susţinut oficial că ucigaşul din Toulouse nu s-a antrenat şi nu era în contact cu grupări jihadiste. Marwat a adăugat însă că „nu ştie nimic de atacurile din Franţa".

În aceeaşi zi, doi oficiali ai serviciilor secrete pakistaneze au contactat corespondentul Associated Press la Dera, pentru a-i spune că, în ultimii trei ani, Franţa a încercat să infilitreze informatori cu acelaşi profil ca al lui Merah în releţelele talibane din Waziristan şi că cel puţin 85 de tineri francezi s-au antrenat sau se mai antrenează încă în această zonă.

În majoritate francezi de origine arabă, aceştia au format un grup: Jihad-e-Islami. Cinci dintre ei au revenit în Franţa în ianuarie 2011 pentru a căuta noi recruţi. Pakistanezii nu ştiu însă dacă Merah era printre ei. Sursele publicaţiei italiene avertizează că a existat o înţelegere ca Mereh să poată circula liber, în schimbul unor informaţii preţioase. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite