Medvedev îi atacă pe oamenii lui Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul de la Kremlin, Dmitri Medvedev, a anunţat o reformă radicală în aparatul de stat.

Până la începutul verii, toţi miniştrii vor trebui să renunţe la funcţiile pe care le deţin în consiliile de administraţie ale întreprinderilor de stat din sectoarele pe care le coordonează pe linie de guvern, pentru a se evita conflictul de interese. În prezent, există mai mulţi miniştri cu posturi în consiliile de administraţie ale companiilor de stat, printre care ministrul Finanţelor Aleksei Kudrin, la Banca VTB, vicepremierul Igor Secin, la Rosneft şi ministrul Energiei Serghei Smatko, la Gazprom. Potrivit analistului Artion Koncin, de la UniCredit, propunerea are implicaţii politice puternice.

El apreciază că prima persoană vizate de această măsură este influentul vicepremier Igor Secin, dar şi ministrul de Finanţe Aleksei Kudrin, consideraţi drept apropiaţi ai premierului Vladimir Putin. De câteva luni, presa şi experţii ruşi evocă o posibilă rivalitate între Putin şi Medvedev în vederea alegerilor prezidenţiale din 2012. Liderul de la Krem­lin îi dă peste mână şefului guvernului şi cu o altă propunere.

Medvedev a cerut anularea creşterii taxelor sociale, introdusă de Putin la începutul anului şi întâmpinată cu ostilitate de mediul de afaceri. „Taxa de 34% este insuportabilă pentru mulţi agenţi economici. Voi cere guvernului să creeze mecanismele pentru reducerea acestei taxe începând din ianuarie 2012", a spus şeful statului. Decizia ar putea pune în pericol perspectivele de creştere pe termen lung ale economiei ruse. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite