McCain critică păpuşarul de la Kremlin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul republican cu cele mai mari şanse de a reprezenta partidul la alegerile prezidenţiale din noiembrie, John McCain (foto), l-a atacat ieri dur pe preşedintele rus, Vladimir Putin, pe care

Candidatul republican cu cele mai mari şanse de a reprezenta partidul la alegerile prezidenţiale din noiembrie, John McCain (foto), l-a atacat ieri dur pe preşedintele rus, Vladimir Putin, pe care l-a acuzat că "orchestrează" un "guvern de păpuşi".

Senatorul de Arizona critică faptul că viitorul preşedinte al Rusiei a fost scos tot din mantaua liderului de la Kremlin. Mai mult, McCain acuză faptul că, după alegerile din Rusia, tot Putin va avea cel mai important rol, mai ales că va prelua funcţia de premier. "Cred că domnul Putin intenţionează să restaureze vechiul imperiu sovietic. În mod evident, el se vrea veşnic la putere", susţine McCain. "Ştiam că teatrul de păpuşi trebuia să continue, singurul lucru pe care nu îl ştiam este cine urma să fie păpuşa", a fost comentariul acid al eroului războiului din Vietnam la adresa lui Medvedev.


Senatorul John McCain se află în cel mai bun moment al său de la debutul caucasurilor. În acest weekend, majoritatea delegaţilor din Michigan şi Louisiana au anunţat că îl vor susţine pe McCain la convenţia republicană. Astfel, McCain se bucură până în prezent de susţinerea a 903 delegaţi, iar fostul guvernator de Arkansas, Mike Hickabee, deţine 245. De cealaltă parte, în tabăra democrată, Hillary Clinton face tot posibilul pentru a se apropia de Barak Obama. Astfel, la o întâlnire cu electoratul din Wisconsin, ea a declarat că susţine dreptul americanilor de a purta arme, acesta fiind însă unul dintre principiile republicanilor. (George Daniel Rîpă)

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite