McCain, vizat de o anchetă a Comisiei electorale federale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imaginea senatorului de Arizona a primit o nouă lovitură în mai puţin de o săptămână. Partidul Democrat din SUA a depus ieri o plângere la Comisia electorală federală prin care cere

Imaginea senatorului de Arizona a primit o nouă lovitură în mai puţin de o săptămână.

Partidul Democrat din SUA a depus ieri o plângere la Comisia electorală federală prin care cere deschiderea unei anchete menite să stabilească dacă echipa lui John McCain a încălcat legea referitoare la finanţarea publică a campaniilor electorale.

Sistemul de finanţare publică a campaniilor electorale din SUA a fost modificat în 2002 printr-o lege numită "McCain-Feingold", candidatul republican fiind cel care a iniţiat-o. Potrivit acesteia, un candidat care are nevoie de bani - aşa cum a fost până de curând cazul lui McCain - poate cere să beneficieze de finanţare publică, dar cu un strict plafon de cheltuieli de 54 milioane de dolari.

Aceasta ar putea fi o problemă majoră pentru McCain, ai cărui rivali democraţi au strâns sume-record din donaţii private. Potrivit A.P., McCain, care a obţinut aproximativ şase milioane de dolari din fonduri federale pentru alegerile primare, a decis să "fenteze" sistemul, pentru a evita limitele de cheltuieli impuse până la alegerile republicane din septembrie.

"Chestiunea crucială este integritatea lui McCain", a spus Howard Dean, preşedintele Comitetului Naţional Democrat. Deşi senatorul de Arizona "şi-a construit cariera poziţionându-se ca reformator (…), adevărul este că, exact ca alţi politicieni, e gata să schimbe sistemul doar dacă este spre binele lor", a explicat Dean.


Săptămâna trecută, Comisia l-a înştiinţat pe McCain că nu este în măsură să-l elibereze de angajamentul de respectare a regulilor privitoare la finanţarea publică, aşa cum a cerut la începutul lunii. Este o veste proastă pentru McCain, care a depăşit deja plafonul de 54 milioane de dolari.

Potrivit AFP, este posibil ca McCain să fi încălcat deja legea în noiembrie, folosind promisiunea de a obţine fonduri publice drept garanţie pentru un împrumut privat de patru milioane de dolari, pentru finanţarea campaniei.


Nader, veşnicul învins


Ralph Nader, care duminică şi-a anunţat candidatura pentru Casa Albă, a câştigat 2,7% din voturi la alegerile prezidenţiale din 2000, determinându-i pe democraţi să-l acuze că este vinovat pentru eşecul lui Al Gore în faţa lui George W. Bush. Nader, care va împlini mâine 74 de ani, a candidat şi în 2004, când a obţinut mult mai puţine voturi, dar şi în 1992 şi 1996.

Cunoscut în SUA pentru mesajul ecologist şi acţiunile de apărare a drepturilor consumatorilor, Nader a declarat că democraţii trebuie fie să obţină o victorie zdrobitoare în noiembrie, fie să-şi "închidă prăvălia". Mike Huckabee, candidat republican, a apreciat că intrarea lui Nader în cursă este în favoarea"GOP" şi că acesta va reuşi cu siguranţă "să smulgă" o felie din voturile democraţilor.

Comentatorii americani au minimalizat însă impactul noii candidaturi, considerând că nu va influenţa în niciun fel cursa electorală din noiembrie.


În Cleveland, Ohio, va avea loc astăzi o dezbatere televizată Clinton-Obama, în vederea decisivelor alegeri din Texas şi Ohio din 4 martie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite