Marsilia: locuitorii au dat foc taberelor de romi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii unui cartier din Marsilia (sudul Franţei) au alungat, joi seara, mai multe familii de romi instalate în apropiere şi au incendiat resturile taberei lor, a anunţat vineri o sursă apropiată anchetei, citată de AFP.

Poliţiştii au venit la faţa locului în cursul serii pentru a separa circa 30 de locuitori nemulţumiţi şi familiile de romi care au fugit cu rulote şi alte vehicule.

Ulterior, lucrurile lăsate de romi au fost incendiate, potrivit aceleiaşi surse, care a precizat că nu s-a efectuat nicio arestare în absenţa unei agresiuni fizice.

Această acţiune, dezvăluită de cotidianul regional La Provence, a fost premeditată deoarece aceşti locuitori au informat autorităţile că vor trece la acte dacă romii, pe care îi acuză în special de furturi, nu vor părăsi împrejurimile cartierului lor.

Contactată de AFP, Caroline Godard, membră a asociaţiei Rencontres Tsiganes, s-a declarat "stupefiată", subliniind că aproximativ 35 de persoane s-au instalat în această tabără de câteva zile.

Sute de romi au fost evacuaţi de poliţie în ultimele săptămâni în Franţa, ceea ce a determinat proteste ale reprezentanţilor romilor, ale asociaţiilor şi a unei părţi a stângii.

Populaţia romă din Franţa este estimată la proximativ 15.000 de persoane, cu mult mai puţin decât în Spania şi Italia, potrivit studiilor efectuate pe această temă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite