Un plan Marshall "made in UE" contra foamei

Criza alimentară mondială a alertat Uniunea Europeană, care vrea să preîntâmpine un pericol la adresa securităţii sale. Migraţia pe motiv de sărăcie este primul semn La 60 de ani de

Criza alimentară mondială a alertat Uniunea Europeană, care vrea să preîntâmpine un pericol la adresa securităţii sale. Migraţia pe motiv de sărăcie este primul semn

La 60 de ani de la lansarea planului american pentru salvarea Europei răvăşită de război, UE propune, la rândul ei, un plan pentru salvarea omenirii de la înfometare.

Analiştii europeni susţin că, în lipsa unei acţiuni concertate a ţărilor Uniunii, Europa se va confrunta cu cel mai mare val de migraţie din istoria sa.

Întrebarea "Cine va hrăni lumea?" a fost recent adresată tuturor experţilor pe un forum electronic, lansat de preşedinţia franceză a UE, prin ministrul agriculturii, Michel Barnier. Răspunsurile primite între 15 aprilie - 30 mai au fost prezentate la Bruxelles, în cadrul unei reuniuni cu aceeaşi temă. În paralel, sediul Parlamentului European a găzduit încă două conferinţe pe tema agriculturii.

Participanţii la dezbateri - experţi şi politicieni europeni şi africani - au fost de părere că întrebarea nu are pentru moment un răspuns viabil. Mai degrabă sunt necesare soluţii urgente în contextul creşterii preţului orezului şi porumbului cu 70% într-un singur an, în condiţiile în care populaţia globului va ajunge la 9 miliarde peste patru decenii. "850 de milioane de oameni, dintre care 170 de milioane de copii, suferă de foame sau malnutriţie.

În fiecare an, 5,6 de milioane de copii mor din cauza malnutriţiei", a atras atenţia preşedintele PE, Hans-Gert Pöttering, adăugând că, obiectivele de dezvoltare ale mileniului pentru eradicarea foamei şi reducerea sărăciei cu 50% până în 2015 au fost amânate cu şapte ani din cauza creşterii preţurilor alimentare.

Redistribuirea fondurilor necheltuite

În replică, Comisia Europeană, prin vocea comisarilor pentru agricultură şi ajutor umanitar, Mariann Fischer-Boel şi Louis Michel, a propus redistribuirea fondurilor necheltuite în 2008 ca subvenţii externe, către ţările cele mai sarace, primele afectate de creşterea preţurilor la produsele alimentare, pentru "a împiedica lipsa securităţii în domeniul alimentar - care ar putea duce în viitor la insecuritate generală".

Cei doi susţin că aceste ţări ar putea primi de la UE circa un miliard euro pentru a cumpăra seminţe şi îngrăşminte. Este, însă, necesar şi un efort din partea lor pentru a-şi dezvolta infrastuctura necesară comercializării produselor agricole. Propunerea în cauză are nevoie şi de acordul ţărilor membre, în caz contrar ea neputând fi aplicată.

Daţi 1 euro pentru agricultură

"1 euro sau 1 dolar investiţi în agricultură reprezintă cel mai eficient mod de combatere a sărăciei", susţine Michel Barnier, citând un raport al Băncii Mondiale.

În replică, deputatul britanic Neil Parish, preşedintele Comisiei pentru Agricultură din PE, crede că fermierii europeni ar trebui eliberaţi de regulamente, birocraţie şi subvenţiile care distorsionează piaţa, pentru a le permite " să hrănească lumea".

În urmă cu 30 de ani, 17% din fondurile pentru dezvoltare a comunităţii erau dedicate agriculturii, în prezent cota fiind de doar 4 %.

"Dezvoltarea se bazează acum pe sectorul industrial, dar creşterea productivităţii nu poate avea loc decât prin creşterea investiţiilor", susţin experţii comunitari. "Dacă în 40 de ani oamenii vor dori să mănânce aceeaşi cantitate de carne ca acum, nu ne va ajunge terenul arabil", susţine Michel Griffon, codirector general la Agenţia Natională Franceză pentru Dezvoltare, menţionând ca viitoare provocări - lipsa apei, schimbarea climatică şi agricultura ca mare poluator.

Agricultura nu atrage tinerii

Fermierii tineri joacă un rol din ce în ce mai împortant, deoarece preferă producţia de calitate, sunt deschişi inovaţiilor şi interesaţi de dezvoltarea pieţelor locale, susţin membri Federaţiei Internaţionale a Producătorilor din Agricultură.

Este şi ideea susţinută de deputatul român Cătălin Ioan Nechifor, care solicită o strategie UE privind un schimb de generaţii eficient în agricultură, dublată de o alta, de informare privind tendinţele pieţei.

Statisticile oficiale arată că peste 50% din fermele din UE sunt administrate de fermieri cu vârste de peste 55 de ani, 25% din ferme au fermieri de peste 65 de ani şi doar 7,6% din fermierii europeni au mai puţin de 35 de ani.

Africa va hrăni lumea?

450 de milioane de fermieri deţin mai puţin de 2 hectare de pământ fiecare, iar ei şi familiile lor reprezintă aproape o treime din populaţia lumii.

Ministrul agriculturii din Maroc, Aziz Akhannouch, a explicat că 45% din populaţia ţării sale locuieşte la sate,
iar 80% din aceasta depinde numai de agricultură.

Soluţiile propuse de el sunt comerţul, investiţiile, ajutorul şi parteneriatele.

Ousseni Salifou, comisar pentru agricultură în Comunitatea economică a statelor din Africa de Vest, este de părere că agricultura este "principalul factor în economie care oferă hrană şi locuri de muncă, iar potenţialul este în Africa".

Politica agricolă comună e depăşită

Apărută în anii 60, PAC (Politica agricolă comună) era destinată să furnizeze un cadru armonizat pentru asigurarea aprovizionării populaţiei UE, în anii 90 apărând şi ajutoarele directe către agricultori.

Urmare a reformelor, PAC a trecut de la subvenţie bazată pe producţie la un sistem bazat pe piaţă, în care sprijinul financiar pentru agricultori a fost decuplat de producţie, finanţarea depinzând şi de respectarea unei serii de norme de securitate alimentară, calitate, protecţia mediului etc.

În prezent, 40 la sută din bugetul UE este alocat PAC, sector care nu reprezintă decât 1,6 % din PIB si nu are decât 5 % din populaţia activă europeană, situatie criticată de unii experţi.

Resursele alimentare se pot ieftini doar atunci când producţia se va extinde, iar pentru asta statele cu agricultură puternică din nord trebuie să încheie parteneriate cu ţările mai sărace din sud, susţine directorul FAO, Jaques Diouf, în timp ce Michel Barnier apreciează că UE poate fi un exemplu la capitolul agricultură pentru ţări din Africa, Asia sau America Latină.

În opinia sa, politica agricolă comună, stabilită pentru a hrăni Europa, reprezintă un sistem ce ar trebui pus la punct şi pe alte continente. Nu de aceeaşi părere au fost însă unii dintre participanţii la cele trei reuniuni.

Uniunea, în deficit de legume şi fructe

Dacă reprezentanţii Ciprului au atras atenţia că oficialii UE nu trebuie să "abandoneze" micii fermieri, care reprezintă "inima" agriculturii europene, reprezentanţii Franţei la sesiunea "verzilor"au apreciat că PAC este "bolnavă" din cauza deciziilor din ultimele decenii şi supravieţuieşte doar cu "perfuziile" bugetului UE.

Există acum un deficit european de legume, fructe, ulei şi alte produse agricole, pe care Uniunea le importă anual, până la un nivel de 30 milioane euro. Reprezentanţii producătorilor italieni au subliniat şi ei că actuala criză de produse agricole va determina modelele viitoarelor politici agricole, dar şi schimbări majore în preferinţele alimentare ale consumatorilor.

"Reformele PAC trebuie să ţină cont de toate aceste schimbări şi evoluţii, pentru a putea coordona cu aceste evoluţii cadrul financiar de după 2013", au mai spus delegaţii italieni.

Gordon Brown: "Nu mai risipiţi mâncarea"

Premierul Gordon Brown a făcut recent apel la britanici să pună capăt risipei de alimente, prin planificarea cumpărăturilor şi stocarea alimentelor în condiţii adecvate - într-un efort colectiv de combatere a scumpirii costurilor vieţii.

Potrivit unui studiu al guvernului de la Londra, legat de politica alimentară, într-o gospodărie britanică se aruncă în medie produse neconsumate în valoare de 8 lire.

Mai mult, până la 40% din recolta ţărilor în curs de dezvoltare se poate pierde înainte de a fi consumată, din cauza procesării, depozitării şi transportului inadecvate.

Acelaşi raport conchide că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a se stabili dacă producerea de biocarburanţi va accentua creşterea preţurilor la alimente.

Planul Marshall

Cunoscut oficial ca European Recovery Program (ERP), Planul Marshall - care poartă numele iniţiatorului său, secretarul de stat George Marchall - a fost primul plan de reconstrucţie conceput de Statele Unite şi destinat aliaţilor europeni din al Doilea Război Mondial. Pe ansamblul duratei sale de aplicare (3 aprilie 1948 - 30 iunie 1952), 13.300 miliarde dolari au fost împărţiţi la 16 ţări europene, primele beneficiare fiind Anglia, Franţa, dar şi Germania şi Italia.

850 milioane de oameni suferă de foame sau malnutriţie, dintre care 170 de milioane de copii