Marinar roman eliberat de piraţii somalezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasul grec sub pavilion liberian MV Eleni P, ce fusese sechestrat în urmă cu 7 luni, a fost eliberat de piraţii somalezi. În echipajul de 23 de persoane se afla şi un român.

Un cargou elen sub pavilion liberian pe care se afla şi un marinar român a fost eliberat din mâinile piraţilor, a anunţat Uniunea Forţelor Navale Europene Atalanta.

Vasul Eleni P era sechestrat de 7 luni, după capturarea sa în Golful Aden, la data de 12 mai, în largul coastelor sultanatului Oman.

Surse maritime au declarat că au avut loc negocieri privind o răscumpărare, dar nu este clar dacă a fost plătită una.

Cargoul plecase din Ucraina spre China şi transporta minereu de fier.

Membrii echipajului, 19 filipinezi, doi greci, un ucrainean si un român, sunt teferi şi sănătoşi.

Site-ul islandcrisis.net menţionează că sâmbătă, la scurt timp după eliberarea vasului MV Eleni P, piraţii somalezi au deturnat un alt vas. MV Renuar, care are un echipaj format din 24 filipinezi, a fost atacat la 1.018 kilometri de coasta Indiei. 

În prezent, piraţii somalezi au sub sechestru cel puţin 35 de vase, cu un total de 650 de ostatici, cifre care reprezintă recordul piraţilor. Majoritatea sechestrărilor se termină fără victime, atunci când este plătită o răscumpărare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite