Marea Britanie va cere noi derogări de la Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul David Cameron şi-a anunţat voinţa de a proceda la această dezangajare la 28 septembrie, în cursul unei vizite în Brazilia. "Acest lucru trebuie să aibă loc până la sfârşitul anului. Vom exercita acest opt-out", a declarat el pentru BBC.

Ministrul de Interne Theresa May se pregăteşte să le anunţe deputaţilor britanici o dezangajare faţă de măsurile europene în materie de cooperare în domeniul poliţiei şi judiciar, inclusiv mandatul european de arestare, a scris presa britanică duminică, relatează AFP.

Potrivit Sunday Telegraph, apropiat conservatorilor aflaţi la putere, şi Sunday Times, ministrul urmează să îi anunţe luni pe deputaţi că doreşte să recurgă la o clauză derogatorie, "opt-out", pentru a fi scutită de aceste aproximativ 130 de măsuri.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, contactat de către AFP, a confirmat că ministrul va susţine o declaraţie pe această temă, dar a refuzat să comenteze informaţiile apărute în presă.

Potrivit Comisiei Europene (CE), Marea Britanie are termen până la 1 iunie 2014 să anunţe decizia de a se retrage "integral" din cadrul măsurilor adoptate de către Uniunea Europeană (UE) în domeniile cooperării poliţiei şi judiciare, caz în care aceste măsuri încetează să i se mai aplice începând de la 1 decembrie 2014.

Premierul David Cameron şi-a anunţat voinţa de a proceda la această dezangajare la 28 septembrie, în cursul unei vizite în Brazilia.

"Acest lucru trebuie să aibă loc până la sfârşitul anului. Vom exercita acest opt-out", a declarat el pentru BBC. "Problema-cheie este de a afla care sunt, între măsurile din care ne putem retrage, cele care sunt bune pentru Marea Britanie şi în cadrul cărora vom coopera cu partenerii europeni. Aceasta este discuţia pe care o purtăm în acest moment", a adăugat el.

Vicepremierul Nick Clegg, liderul liberal-democraţilor - proeuropeni -, apără mandatul european de arestare, subliniind că această procedură a permis arestarea, recent, în Franţa, a unui profesor britanic care a fugit cu o elevă în vârstă de 15 ani.

În februarie, aproximativ o sută de deputaţi conservatori au solicitat premierului să recurgă la această clauză derogatorie. Unii denunţă o utilizare costisitoare a mandatului european de arestare pentru infracţiuni minore.

David Cameron are grijă să ofere susţinere euroscepticilor şi partidului său, care reclamă organizarea unui referendum cu privire la aderarea la UE.

El promovează o menţinere a ţării în UE şi s-a pronunţat în favoarea unui referendum asupra unei redefiniri a relaţiilor între Marea Britanie şi Uniunea Europeană, subliniind totodată că acest subiect nu este prioritar, pentru moment.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite