Manifestaţie a romilor la Bratislava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva sute de romi din regiunile cele mai sărace din Slovacia au manifestat miercuri la Bratislava pentru a cere locuri de muncă şi nu ajutoare sociale, au anunţat presa slovacă şi poliţia, relatează AFP.

"Nu cerem ajutoare sociale, vrem locuri de muncă", a declarat pentru cotidianul SME un manifestant rom originar din estul ţării în care o persoane din trei este şomeră.

"Manifestaţia s-a desfăşurat în calm şi poliţia nu a trebuit să intervină", a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei, Tatiana Kurucova.

Aproximativ 89.000 de romi trăiesc oficial în această ţară cu 5,4 milioane de locuitori, potrivit rezultatelor unui recensământ naţional din 2001, dar numărul lor real este mult mai mare, potrivit experţilor.

Potrivit unui specialist în etnologie de la Academia slovacă de ştiinţe, Arne Mann, populaţia de romi din Slovacia este de patru ori mai numeroasă.

Între 11 şi 12 milioane de romi trăiesc în total în ţările membre UE, la care Slovacia a aderat în 2004.

Romii slovaci sunt printre cei mai săraci. Ei trăiesc în aproximativ 600 de sate, adeseori în case fără electricitate sau apă curentă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite