Madonna, dată în judecată de activiştii anti-gay din Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de activişti conservatori din Rusia a dat-o în judecată pe Madonna şi i-a cerut daune de 10,5 milioane de dolari, după ce artista şi-a exprimat public sprijinul faţă de drepturile comunităţii gay în timpul unui concert susţinut în această ţară pe 8 august.

Starul a susţinut un concert la Sankt Petersburg pe 8 august, în cadrul "MDNA World Tour", iar spectatorilor le-au fost oferite brăţări roz pentru a-şi arăta sprijinul faţă de comunitatea gay, informează contactmusic.com.

În timpul show-ului, Madonna s-a dezbrăcat până la sutien, iar pe spatele ei era scris textul "No fear!" (Fără teamă). Cântăreaţa le-a cerut spectatorilor să ridice brăţările în aer, spunând: "Dacă sunteţi alături de mine, vreau să vă văd brăţările roz. Dacă sunteţi alături de mine, ridicaţi braţele şi arătaţi-vă dragostea şi aprecierea faţă de comunitatea gay. Sunteţi alături de mine?".

Se pare însă că acest lucru a insultat sentimentele locuitorilor din acest oraş foarte conservator, unde se dau amenzi pentru promovarea homosexualităţii în rândul minorilor. 10 protestatari furioşi din Uniunea Cetăţenilor Ruşi, Adunarea Populară şi partidul Noua Rusie Măreaţă şi-au unit forţele pentru a o da în judecată pe cântăreaţă, iar dosarul a fost depus în instanţă vineri.

Madonna a mai stârnit controverse şi la Moscova - unde a susţinut un concert pe 8 august -, după ce a cerut clemenţă pentru cele trei femei din trupa Pussy Riot judecate pentru că au organizat "o rugăciune punk" contra preşedintelui Vladimir Putin, într-o catedrală din capitala rusă. Vineri, un tribunal din Moscova le-a găsit pe cele trei membre ale grupului de muzică punk rus Pussy Riot vinovate de "huliganism şi instigare la ură religioasă". Cele trei femei au fost condamnate la câte doi ani de închisoare.

De altfel, şi vicepremierul rus Dmitri Rogozin a spus că Madonna este "o fostă târfă care vrea să dea lecţii de morală", după ce cântăreaţa americană a cerut, în timpul concertului pe care l-a susţinut la Moscova, eliberarea celor trei cântăreţe din grupul punk Pussy Riot.

Probleme şi cu extrema dreaptă franceză

Frontul Naţional a acoperit afişele cu Madonna, pentru concertul de la Nisa, cu portrete ale liderei sale Marine Le Pen, în semn de protest faţă de difuzarea într-un videoclip al a unui videoclip în care pe fruntea preşedintei FN apărea desenată o zvastică.

La câteva zile de la videoclipul realizat la primul concert al turneului mondial al Madonnei la Tel Aviv, Marine Le Pen a avertizat că Franţa va reacţiona împotriva acestei situaţii.

La evenimentul organizat la 14 iulie pe Stade de France, cântăreaţa a decis totuşi să difuzeze videoclipul în care Marine Le Pen are desenat pe frunte simbolul nazist.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite