Machu Picchu, oraşul pierdut

Sanctuarul istoric al incasilor a fost declarat una dintre noile şapte minuni ale lumii Poziţia exactă a cetăţii Machu Picchu, construită în jurul anului 1450, la 2.430 de metri altitudine,

Sanctuarul istoric al incasilor a fost declarat una dintre noile şapte minuni ale lumii Poziţia exactă a cetăţii Machu Picchu, construită în jurul anului 1450, la 2.430 de metri altitudine, a fost unul dintre cele mai bine păzite secrete militare ale civilizaţiei incaşe.

Oraşul nu a fost locuit decât 100 de ani, fiind abandonat după ce imperiul a fost cucerit de conchistadorii spanioli. Deşi se află la numai 70 de kilometri de capitala incaşă, Cuzco, din cauza vegetaţiei abundente şi a amplasării pe un platou stâncos ce nu poate fi observat decât din avion, citadela a fost de negăsit pentru europeni timp de peste 350 de ani.

Primii europeni care şi-au lăsat numele săpate în zidurile cetăţii Machu Picchu au fost Enrique Palma, Gabino Sanchez şi Augustin Lizarraga, care au încrustat şi data la care au descoperit oraşul incaş părăsit: 14 iulie, 1901.

Prin anul 1904, un inginer englez, cunoscut numai sub numele de Franklin, a notat în jurnalul său de activitate că a zărit ruinele unei "cetăţi de piatră" de pe un versant vecin. El i-a povestit unui misionar creştin originar din Plymouth, iar acesta a raportat totul Universităţii Yale.

Rectorul de atunci a decis să verifice informaţia şi a trimis un tânăr profesor de arheologie, Hiram Bingham, să exploreze zona. Acesta este considerat adevăratul descoperitor al cetăţii pierdute a incaşilor, întrucât el a făcut săpături şi a cartografiat locul, raportând totul Societăţii Britanice de Geografie, care a popularizat descoperirea în anul 1913.

De-a lungul celor cinci ani cât a cercetat ruinele, Bingham şi-a făcut relaţii cu toţi oficialii de vârf din Peru şi a obţinut permisiunea scrisă de a "împrumuta", până când statul peruan va decide să deschidă un muzeu, multe dintre comorile descoperite în Machu Picchu.

Oraş-refugiu pentru aristocraţie Istoricii se contrazic şi astăzi atunci când vor să explice de ce s-au străduit incaşii să construiască o cetate atât de retrasă de restul lumii. Varianta cea mai probabilă pare a fi ideea de protecţie în caz de conflict cu populaţiile sărace ale imperiului, care aveau firi războinice şi obiceiul de a se răscula împotriva conducătorilor.

Cetatea a fost construită cu mari eforturi şi nu conţine niciun fel de urme privind alte activităţi decât cele referitoare la hrana şi distracţia zilnică a locuitorilor.

Unii spun că Machu Picchu ar fi putut fi o staţiune de odihnă pentru nobilii incaşi, dar cum, în epoca respectivă, nicăieri în lume nu existau "oraşe de vacanţă", această ipoteză nu se bucură de prea mult succes între arheologi.

Citadela înţelepţilor şi a prinţeselor Conform unor cercetări recente, care au reuşit să interpreteze semnele folosite de constructorii incaşi, întrucât aceştia au lăsat diverse mesaje posterităţii în pietrele de granit din care au construit oraşul, cetatea Machu Picchu era împărţită în trei "cartiere":

Templul Soarelui, rezervat clericilor şi "înţelepţilor", Zona Regală, unde locuiau nobilii cei mai înalţi, şi Zona "Prinţeselor", un cartier inedit unde locuiau fecioarele care-şi dedicau viaţa adorării zeului suprem, Inti, zeul-soare.

Deşi mic, oraşul incaş avea totuşi 140 de imobile, construite precum vilele de azi, şi sistem propriu de canalizare. Fiecare casă era alimentată cu apă de izvor, despre care vechii locuitori din Machu Picchu credeau că este "vie". Fără roată, dar ziduri perfecte Migala cu care incaşii au tăiat stânca din care au construit oraşul îi uimeşte pe arhitecţii de astăzi.

Fiecare piatră avea o formă aparent neregulată, dar se îmbina perfect cu cele din imediata vecinătate. Nici azi nu se poate strecura o lamă de cuţit între ele, deşi toate zidurile au fost ridicate fără niciun fel de mortar. Dar, deşi erau cioplitori desăvârşiţi, incaşii nu cunoşteau roata.

Tehnica lor de a deplasa materialele de construcţie folosind numai planuri înclinate este un mister, cu atât mai mare cu cât unele camere erau construite sub formă de trapez isoscel, iar altele erau chiar rotunde sau sub formă de elipse, aproape perfect trasate.

Aurul incaşilor încă e căutat În anul 1572 a căzut şi ultima redută a incaşilor, împăratul acestora, Tupac Amaru, fiind capturat şi ucis de spanioli. Francisco Pizarro le-a cerut incaşilor să-i umple o cameră întreagă cu aur, în schimbul eliberării liderului lor.

Generalul incaş Rumiñahui era pe drum şi aducea 750 tone de aur prelucrat pentru răscumpărare, când a aflat că monarhul său fusese asasinat. Atunci se pare că a dus aurul undeva în munţi şi l-a ascuns. Mai târziu, generalul a fost capturat şi torturat, dar nu a dezvăluit niciodată locul în care ascunsese comoara. Unii spun că încă s-ar mai afla în munţi, alţii că ar fi fost adăpostit la Machu Picchu şi a fost scos din Peru pe ascuns.