Lumea creştină îşi dispută de sute de ani Biserica Sfântului Mormânt

Lăcaşul sacru are o istorie frământată, existând o competiţie pentru proprietatea edificiilor simbol ale creştinătăţii Creştinii ortodocşi din întreaga lume prăznuiesc mâine

Lăcaşul sacru are o istorie frământată, existând o competiţie pentru proprietatea edificiilor simbol ale creştinătăţii

Creştinii ortodocşi din întreaga lume prăznuiesc mâine sărbătoarea Paştelui. În timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12.30 şi 14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde Sfânta Lumină, un foc miraculos ce se pogoară din cer şi în primele minute nu arde.

Pământul Israelului de astăzi este "loc sfânt" pentru toate cele trei mari religii monoteiste: iudaismul, creştinismul şi islamismul. De-a lungul timpului a existat, din păcate, o permanentă competiţie intercreştină pentru proprietatea edificiilor simbol ale religiei lui Iisus.

Biserica Sfântului Mormânt sau Biserica Învierii este situată în Ierusalimul Vechi. Pentru cea mai mare parte a creştinilor, este cel mai sfânt loc de pe pământ, sanctuar construit în jurul locului în care a avut loc crucificarea lui Iisus Hristos şi a locului în care a fost înmormântat şi a înviat. În anul 135, împăratul roman Adrian a ridicat aici Forul şi Capitoliul Aelia Capitolina.

Construirea primei bazilici creştine s-a datorat împăratului Constantin şi a avut loc între anii 326 şi 335. Deasupra sfântului mormânt a fost ridicat un edificiu de mari dimensiuni, denumit Anastasis (Înviere). Bazilica a fost distrusă din temelii de către perşi, în anul 614.

Reconstruită după cincisprezece ani, biserica a durat până în 1009, când a fost distrusă din nou de califul El Hakem. După ce au cucerit Ierusalimul, la sfârşitul secolului XI, cruciaţii au mărit şi au îmbogăţit biserica reconstruită între timp de Constantin Monomahul.

În 1808, bazilica a fost grav avariată de un incendiu, fiind restaurată de ortodocşii greci, care i-au modificat esenţial aspectul originar. Biserica actuală a fost construită între 1863 şi 1868, cu ajutorul financiar acordat de guvernele francez, rus şi turc. Cele mai importante renovări moderne au mai fost făcute în 1959, 1994 şi 1997.

Împărţirea dătătoare de vrajbă

După anul 1555, controlul Bisericii Învierii a aparţinut alternativ catolicilor franciscani şi ortodocşilor. În perioada în care Palestina s-a aflat sub ocupaţia Imperiului Otoman (între 1516-1831, 1841-1917), orice comunitate putea obţine, bizuindu-se pe un "bacşiş" gras, un firman (decret imperial) acordat provizoriu de "Sublima Poartă" pentru administrarea locurilor sfinte.

Obiceiul a iscat adesea certuri. Locurile sfinte au stat şi la originea crizei prin care s-a ajuns la Războiul Crimeii. Se dorea reglementarea drepturilor pelerinajelor catolicilor şi ale ortodocşilor la Ierusalim, Bethleem etc. Pelerinii ortodocşi erau mai mulţi decât cei latini.

Împărţirea locurilor sfinte între grupurile de pelerini fusese reglementată, în 1757, printr-un decret al sultanului. Spre exemplu, la Ierusalim catolicii primiseră în posesiune Biserica Sfântului Mormânt şi alte locuri de pelerinaj; la Bethleem li se dăduse Biserica şi Peştera Naşterii, care se găseşte sub biserică. Ortodocşii primiseră doar capele de importanţă secundară în aceleaşi locuri.

Stabilirea unui Status quo

În 1767, Sublima Poartă a stabilit printr-un nou firman împărţirea Bisericii Sfântului Mormânt tuturor solicitanţilor. Dispoziţia a fost reconfirmată de un alt firman din 1852. Acesta a stabilit un Status quo privind împărţirea teritorială între comunităţile creştine.

Primii proprietari au fost: Biserica ortodoxă greacă, Biserica romano-catolică şi Biserica armeană. În secolul XIX, copţii, etiopienii şi siriacii (sirieni) ortodocşi au primit spaţii proprii şi acces la cele comune. Împărţirea include şi o repartizare a orelor de rugăciune şi procesiune.

Drepturile de proprietate şi Status quo-ul asupra locurilor sfinte au fost consfinţite prin articolul LXII al tratatului de la Berlin (din 1878). În interiorul edificiului, diferitele capele şi locuri sfinte au fost mobilate şi decorate potrivit specificului comunităţii religioase care le administrează.

Donaţia lui Şerban Cantacuzino

În prezent, Sfântul Mormânt - aşezat în mijlocul unei rotonde uriaşe, susţinută de 18 coloane de piatră - este împărţit între comunităţile grecii ortodocşi, romano-catolici, armeni, copţi, sirieni şi etiopieni. În partea de răsărit, se află stânca, numită Muntele Golgota, unde a avut loc răstignirea.

Aici se află o încăpere cu două altare. Altarul de sud, numit Fecioara durerilor, aparţine catolicilor şi este înălţat pe locul unde Hristos a fost dezbrăcat de haine. Altarul de nord, numit Paraclisul Sfânta Golgota, aparţine ortodocşilor şi este înălţat pe locul unde a fost înfiptă crucea. Locul este marcat printr-o cupă de argint donată de domnitorul român Şerban Cantacuzino.

Caracter de altar interconfesional

Mormântul Domnului are un caracter de altar interconfesional. Aici slujesc, în ordine, mai întâi ortodocşii, apoi armenii, copţii şi catolicii. În jurul acestuia se află alte patru altare creştine: la răsărit se află Biserica Mare a Învierii, care aparţine ortodocşilor şi reprezintă catedrala Patriarhiei Ortodoxe în Ţara Sfântă, la sud se află un mic paraclis ce aparţine armenilor, la vest, lipit de baldachinul Sfântului Mormânt, se află altarul copţilor; în partea de nord se află Capela Sfintei Maria Magdalena, care aparţine catolicilor.

Cripta Sfintei Elena, ce aminteşte de străduinţele mamei împăratului Constantin pentru a găsi Sfânta Cruce, are o cupolă din vremea cruciaţilor şi este în proprietatea comunităţii armene. Mormântul lui Iosif din Arimateea, o cămăruţă săpată direct în stâncă, este singura proprietate a bisericii etiopiene în cadrul Sfântului Mormânt. Biserica Naşterii, din Bethleem, se află, de asemenea, sub controlul mai multor confesiuni.

Disensiuni permanente

Stabilirea status quo-ului nu a stins vechile disensiuni. În vara lui 2002, un călugăr copt a reproşat etiopienilor că i-au mutat scaunul de la umbră. Acest fapt a fost interpretat drept o atitudine ostilă şi a dat naştere unei altercaţii în urma căreia au fost spitalizate unsprezece persoane.

Exemplul este revelator pentru conflictul permanent dintre ortodocşii copţi şi etiopieni privitor la titlul de proprietate asupra capelei etiopienilor. Un alt incident a avut loc în 2004, în timpul sărbătorii ortodoxe de înălţare a crucii. Faptul că uşa capelei franciscane a fost lăsată deschisă a fost considerat un semn de lipsă de respect şi a generat o încăierare.

Câteva persoane au fost reţinute, dar nimeni nu a fost rănit grav. În 2008, au izbucnit certuri între parohiile armene şi greco-ortodoxă. Ultima confruntare a avut loc recent, în Duminica Floriilor, când enoriaşii armeni şi greci s-au încăierat după ce primii dintre aceştia au încercat să îndepărteze unul din preoţii eleni care oficiau slujba în apropiere de mormântul lui Hristos.

Fiul lui Dumnezeu - profet în Coran

Iisus este una dintre figurile cele mai preţuite în scrierile religioase islamice, inclusiv în Coran. Pentru creştini
el este Fiul lui Dumnezeu. Pentru musulmani el este profet, mesagerul lui Allah.

Conform Coranului, Iisus (Isa în arabă) este un mesager trimis pe pământ ca să predice monoteismul, un om dincolo de orice păcat, născut din Fecioara Maria, la voinţa lui Allah (similar cu crearea lui Adam), care l-a trimis pe îngerul Gabriel.

Întâlnire cu Iisus în Iran

Aglomeraţie de final de săptămână, în Teheran, pe bulevardul Jomhuri, claxoane, magazine pline, forfotă, dute-vino într-o căldură de 40 de grade, garnisită cu praf şi gaze de eşapament. Vara lui 2005. În faţa unui cinematograf, aglomeraţie mare, exclamaţii, oameni nemulţumiţi: s-au terminat biletele la "Patimile lui Iisus", filmul lui Mel Gibson!.

Prietenii mei iranieni nu au de gând să mai piardă vremea. "Hai la colţ, îl găsim piratat la tipii ăia cu cutii de carton". Aşa am văzut "Patimile lui Iisus" în Republica Islamică Iran. După lungi dezbateri, Ministerul Îndrumării Islamice aprobase ca filmul să fie difuzat în ţară. O premieră în multă vreme, în care existase o clară interdicţie pentru orice film american.

Evident o interdicţie valabilă în cinematografe, pentru că pirateria îţi poate pune la dispoziţie, ca şi în România, orice nouă apariţie de pe pieţele occidentale. "Au admis filmul pentru că îi pune în lumină proastă pe evrei, mai ales că Iisus e considerat sfânt în Islam", îmi explică un amic iranian.

Milenarism islamic şi Apocalipsa creştină

Coranul spune că Iisus a primit de la Allah puterea de a face miracole, pentru a putea convinge oamenii de mesajul său. Dar cartea sfântă a islamului susţine că Iisus nu a fost fiul lui Dumnezeu, ci doar om, nu a fost crucificat, nici măcar ucis, ci doar s-a ridicat la cer.

După cum reiese din scrierile musulmane, Iisus va reveni pe pământ în Ziua Judecăţii, când va reinstaura dreptatea şi îi va învinge pe aşa-numitul "fals mesia", adică Anticristul, şi pe duşmanii islamului. Tot Coranul menţionează că Iisus a fost însoţit de discipoli numiţi "ajutoarele lui Dumnezeu".

Un profet musulman

În tradiţia islamică, Iisus apare ca unul dintre profeţi şi evident este menţionat ca musulman. În timp ce în creştinism mesajul lui Iisus are în centru iubirea, în islam misiunea sa era să predice supunerea absolută în faţa voinţei lui Allah.

Islamul respinge cu totul, ca pe o erezie, divinitatea lui Iisus şi a oricui altcineva, inclusiv a lui Mohammad, pe principiul absolut că Dumnezeu (Allah) este unic în divinitatea sa. Iisus e considerat precursorul lui Mohammad şi ar fi anunţat, chiar, venirea acestuia din urmă.

Numele musulman al lui Iisus

În textele islamice, Iisus apare cu mai multe nume, dar ca semn al preţuirii, cel mai folosit este "al Masih" - "cel uns, cel ales". În "Enciclopedia Coranului", o explicaţie pentru numele Isa, folosit de musulmani, este că evreii l-ar fi numit "Esaw" în semn de dispreţ, cu referire la fiul cel rău al lui Isaac şi Rebeca din Vechiul Testament. Mohammad ar fi preluat numele fără să ştie că era un apelativ jignitor şi a folosit echivalentul arab de pronunţie, adică Isa. Alţi specialişti contrazic teoria şi spun că nu există dovezi scrise că evreii l-ar fi numit astfel. (Carmen Gavrilă)

Pelerinii îşi ocupă de vineri locuri în Biserica Învierii

În fiecare an, de Sfintele Paşti al ortodocşilor, în Biserica Învierii se petrece o minune. De secole, se obişnuieşte ca pelerinii să-şi ocupe încă de vineri seara un loc lângă Sfântul Mormânt pentru a vedea Sfânta Lumină coborând din cer.

Se spune că orice invocare făcută de alte confesiuni a eşuat. În trecut, s-a întâmplat ca, în anul 1549, ortodocşii să nu reuşească să plătească taxa pe care autorităţile turce o cereau pentru a sluji la Sfântul Mormânt de Paşte.

Astfel, ei au trebuit să slujească afară, în timp ce armenii, care au plătit taxa, au slujit în biserică. Sfânta Lumină a venit ca un fulger, aprinzând candelele ortodocşilor şi crăpând o coloană de piatră care se păstrează până astăzi. Slujba începe în jurul prânzului, după care patriarhul este percheziţionat de poliţişti şi intră în capela Sfântului Mormânt.

Capela este controlată în prealabil pentru a elimina posibilitatea folosirii de materiale inflamabile. După ce patriarhul, preoţii şi credincioşii se roagă cu stăruinţă, îşi face apariţia Sfânta Lumină, într-un mod diferit şi imprevizibil în fiecare an. Aceasta are, pentru scurt timp, un caracter nematerial.

Credincioşii şi preoţii obişnuiesc să îşi ţină mâinile, faţa sau chiar barba şi părul deasupra acestei flăcări, fără să se ardă. Primele mărturii despre miracol sunt din secolul VIII. Candele speciale aprinse de la Sfânta Lumină sunt transportate cu avionul în mai multe oraşe ale lumii, printre care şi Atena, pentru Slujba Învierii.

Data celebrării Paştelui, stabilită în 325

Paştele începe de fapt cu Duminica Floriilor, când se sărbătoreşte intrarea lui Hristos în Ierusalim. Săptămâna Mare are menirea împărtăşirii chinurilor lui Iisus. Înainte de anul 325, Paştele se sărbătorea în diferitele zile ale săptămânii, chiar şi vinerea, sâmbăta şi duminica.

În 325, împăratul Constantin a convocat conciliul de la Niceea, care a elaborat legea pascală ce stabilea ca această sărbătoare să aibă loc în prima duminică după luna plină sau după echinocţiul de primăvară. Începând din anul 1582, când biserica apuseană catolică a trecut la calendarul gregorian, iar răsăritenii ortodocşi au rămas la calendarul iulian, creştinii celor două confesiuni nu au mai sărbătorit mereu Paştele la aceeaşi dată.

Anul acesta, ortodocşii serbează mâine Învierea lui Iisus, la mai bine de o lună după catolici. De-a lungul timpului au existat încercări de "sincronizare" a datei Paştelui în lumea creştină, din păcate fără rezultate.

Iisus în cinematografia islamică

"Mesia" este un film realizat de regizorul iranian Nader Talenzadeh, care este difuzat şi sub titlul in farsi "Iisus, spiritul lui Dumnezeu". Filmul prezintă viaţa lui Iisus din perspectivă islamică, folosind ca sursă de informaţie atât Biblia, cât şi Coranul.

Rolul lui Iisus este jucat de un actor iranian. Regizorul Talenzadeh a dorit ca pelicula să fie o replică la filme occidentale, în special la cel realizat de Mel Gibson, "Patimile lui Iisus". De altfel, Talenzadeh a catalogat producţia lui Gibson drept "admirabilă, dar complet greşită".

Interesant e că filmul iranian are două variante de final, una de inspiraţie creştină şi una islamică. Pelicula lui Talenzadeh va fi adaptată şi transformată într-un serial tv care urmează să fie difuzat în Iran, chiar anul acesta. Pe baza scenariului, va fi produsă şi o piesă de teatru. Vaticanul deja a acordat filmului un premiu pentru promovarea înţelegerii între religii.

Iisus este cel mai măreţ dintre toţi din această lume şi din lumea ce va să vină
sursa Coran

Dacă tu, musulmanule, ai îndoieli, întrebări în legătură cu ceea ce ţi-a arătat Allah, atunci cere sfat de la aceia (creştinii n.r.) care citesc Biblia
sursa Coran