Lituania vrea să uite de trecutul sovietic

Considerat unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa de Est, bătrânul Vilnius este singura capitală din regiunea Ţărilor Baltice aflată în patrimoniul UNESCO. Prima senzaţie care

Considerat unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa de Est, bătrânul Vilnius este singura capitală din regiunea Ţărilor Baltice aflată în patrimoniul UNESCO.

Prima senzaţie care te întâmpină, odată ajuns în Vilnius, în mijloc de septembrie, este frigul pătrunzător, însoţit de un vânt puternic. Localnicii spun că aici plouă aproape în fiecare zi. Cu toate acestea, lituanienii nu par deloc afectaţi de temperaturile scăzute.

Te surprinde să vezi că, la aproximativ 3 grade Celsius, lituanienii poartă tricouri cu mânecă scurtă. De altfel, o altă particularitate a capitalei Lituaniei - apusul de soare în culori sângerii, parcă desprins dintr-o ilustrată - e pusă pe seama apropierii geografice a ţării de Cercul Polar. Dezamăgitor, periferia capitalei lituaniene seamănă cu cea a Bucureştiului.

Clădirile nu se deosebesc prea mult de blocurile noastre, de tip comunist. Centrul este, în schimb, o cu totul altă poveste. Partea istorică, cunoscută sub numele de "Oraşul Vechi", este considerată una dintre cele mai frumoase din Europa de Est. Drept dovadă, în 1994 a şi fost inclusă cu totul pe lista patrimoniului UNESCO. Cunoscătorii spun despre oraş că este unul dintre cele mai vechi ale ţării, un exemplu de îmbinare armonioasă a mai multor stiluri arhitectonice, de la gotic la baroc, de la stilul Renaşterii la cel clasic.

Capitală culturală europeană în 2009

Cu o populaţie de aproximativ şase sute de mii de locuitori, Vilnius este cel mai important centru cultural, ştiinţific şi industrial al Lituaniei. Nu e de mirare că a fost desemnat capitală culturală europeană pentru 2009, cu atât mai mult cu cât Vilnius este de o curăţenie exemplară. În centru cel puţin, temerarul care ar "scăpa" pe jos o hârtie sau un muc de ţigară ar fi luat la ochi de la sute de metri.

Pasionaţi de sport, în special de baschet, unde Lituania străluceşte, vilniusienii obişnuiesc să se adune, pe orice vreme, pe terasele în aer liber de pe artera principală a oraşului, aşa cum s-a întâmplat cu ocazia sferturilor de finală ale Eurobasket 2007, când Lituania a întâlnit Croaţia.

Dar Vilnius este faimos, în zona Ţărilor Baltice, şi pentru concertele de jazz sau teatrul experimental. "Festivalurile organizate la noi se bucură de recunoaştere internaţională", povesteşte orgolios Viktor, care se recomandă simplu: artist! Printre monumentele de care lituanienii sunt mândri se numără "Castelul din deal" ("Upper Castle") şi Castelul Trakai. Aflat la 27 de kilometri de Vilnius, castelul Trakai, construit în secolul al XV-lea, cunoscut şi sub denumirea de "castelul insulă" (pentru că este înconjurat de apă), este unicul de acest fel din estul Europei.

La fel impresionează şi bisericile, înalte şi masive, aflate la tot pasul. O dovadă că lituanienii, în majoritate romano-catolici, au găsit refugiu în credinţă în faţa comunismului sovietic, dar şi a ortodoxiei ruse. Catedrala din Vilnius, considerată "inima spirituală a Lituaniei", a fost construită în 1251, după ce regele Mindaugas s-a convertit la creştinism. Vizitată de zeci de mii de turişti anual, catedrala adăposteşte capela barocă a Sfântului Casimir, construită în secolul al XVII-lea, faimoasă pentru amvonul în formă de pocal, unic în lume, datând din secolul XVIII.

Conflictul preşedinte-premier, în variantă lituaniană

Lituania nu a făcut excepţie de la regulă, conflictele politice care au zguduit periodic ţările eliberate de comunism şi influenţa sovietică neocolind această ţară. Nu mai târziu de anul trecut, în iunie, Lituania a traversat o criză politică de proporţii, după un conflict deschis între preşedintele ţării, Valdas Adamkus, şi premierul Algirdas Brazauskas, care şi-a prezentat demisia, ca urmare a retragerii de la guvernare a Partidului Muncii.

Acuzat pe plan local că "ruinează munca guvernului şi a parlamentului", preşedintele a fost considerat responsabil pentru izbucnirea crizei, criticând activitatea ministerelor conduse de reprezentanţii Partidului Muncii. Această criză politică este şi motivul pentru care lituanienii nu mai au încredere în mai-marii ţării. "Principala problemă a lituanienilor o constituie guvernul ţării", este de părere o tănără din Vilnius, care a studiat în străinătate. Ea consideră că situaţia în Lituania ar fi mult mai bună dacă politicienii ar fi mai preocupaţi de nevoile cetăţenilor.

Credit pentru locuinţe, fără avans

Cu un venit mediu pe economie mai mare cu aproximativ 100 de euro decât al românilor, lituanienii îşi pot face un credit pentru locuinţă fără să fie nevoiţi să plătească avans. Tot ce trebuie să facă este să prezinte la bancă hârtiile care atestă că au un loc de muncă.

Cu un salariu de 800 de litas (aprox. 300 de euro), se poate obţine un credit de peste 100.000 de litas. Preţurile la locuinţe, în Vilnius, cel puţin, sunt asemănătoare cu cele din Bucureşti, cu o singură excepţie. Lituanienii îşi pot achiziţiona o locuinţă mult mai uşor.

Înlesnirile privind achiziţionarea unei locuinţe au reprezentat soluţia găsită de guvernanţi pentru o problemă cu care s-au confruntat lituanienii: emigraţia forţei de muncă. Mii de oameni au preferat să plece în Marea Britanie sau Irlanda, în căutarea unui loc de muncă mai bun. Lucrurile s-au mai normalizat acum, sunt de părere cei cu care am stat de vorbă. Guvernul a iniţiat măsuri sociale, de natură să-i determine pe tineri să rămână în Lituania, iar casele fără avans se numără printre aceste metode de "fidelizare" a populaţiei.

Tinerii nu-i au la inimă pe ruşi

Am rugat o tânără lituaniancă să-şi descrie ţara în trei cuvinte definitorii. Ea ne-a răspuns că, în general, străinii spun despre Lituania că are "mâncare bună, bere grozavă şi femei frumoase". Într-adevăr, lituaniencele cu greu pot trece neobservate, cu aspectul lor nordic şi silueta fină. În schimb, bucătăria lituaniană, mult apreciată de unii, este mai puţin pe gustul altora. Supa tradiţională, de sfeclă şi ciuperci, cu adaos de miere, care se consumă de obicei în ajunul Crăciunului, poate fi mai puţin pe gustul europenilor. Aşa că toate restaurantele din Vilnius au incluse în meniu şi feluri europene sau de tip fast food. Berea lituaniană, nepasteurizată, face însă deliciul cunoscătorilor.

Naţionalism explicabil

Naţionalismul lituanienilor este de notorietate. Tinerii, în special, nici nu vor să audă de ruşi, din cauza experienţei trecutului. Dacă vârstnicii sunt mai îngăduitori, unii fiind chiar de părere că lituanienii trăiau mai bine în timpul ocupaţiei sovietice, pentru că toată lumea beneficia de locuri de muncă, lucrurile nu stau deloc aşa când vine vorba despre tânăra generaţie.

Am asistat la un episod edificator în acest sens. La recepţia hotelului în care am fost cazaţi, un bărbat a pus o întrebare în limba rusă. Recepţionerul, un tânăr de aproximativ 25 de ani, l-a rugat politicos pe turistul rus să vorbească în engleză. După ce rusul s-a îndepărtat, l-am întrebat pe recepţioner dacă, într-adevăr, nu cunoştea limba rusă. Recepţionerul ne-a răspuns că, da, ştia rusă, însă turiştii ruşi nu pot avea pretenţia să li se răspundă în limba lor, într-o ţară în care limba oficială este lituaniana.

Trecutul se iartă, dar nu se uită

O privire în trecut legitimează, într-o oarecare măsură, atitudinea lituanienilor. Ocupaţi în vara lui 1940 de Armata Roşie, în urma unei înţelegeri secrete a Pactului Ribbentrop-Molotov, lituanienii s-au văzut nevoiţi să-şi lase destinele în mâinile unor guverne prosovietice. În urma unui simulacru de alegeri, la care au avut voie să participe doar comuniştii, noul parlament lituanian a solicitat alipirea la URSS.

Cu o pauză de trei ani (1941-1944), când Lituania s-a aflat sub ocupaţie nazistă, ţara a trecut printr-un lung proces de sovietizare. Lituania, ca şi celelalte ţări baltice, a fost nevoită să-şi deschidă porţile pentru populaţia rusă, adusă să lucreze în industrie şi să se "amestece" cu localnicii. Statisticile arată că Lituania a pierdut peste 780.000 de rezidenţi între 1940 şi 1954, dintre care până la 300.000 au fost ucişi sau deportaţi în Siberia, iar alţii au emigrat în vest.

La 23 august 1989, două milioane de oameni au format un lanţ uman de 600 km de-a lungul celor trei ţări baltice, evenimentul fiind numit "Drumul baltic". În Lituania, ruşii sunt mai puţini decât în vecinele Estonia şi Letonia. Aici politicile economice şi de urbanizare s-au redus după moartea lui Stalin, în 1953, stopând imigraţia, astfel că minoritatea rusă reprezintă doar 9,4% din totalul populaţiei. În Vilnius, doar 14,3% din populaţie este de etnie rusă, faţă de 36,86% în Talinn şi 50% la Riga.

Decizia preşedintelui Lituaniei de a refuza, în 2005, invitaţia lui Putin de a participa la ceremoniile de la Moscova, consacrate împlinirii a 60 de ani de la încheierea războiului, a subliniat tensiunile legate de împrejurările care au dus la anexarea ţării de către fosta URSS. Aici se adaugă şi faptul că autorităţile ruse susţin în continuare că Ţările Baltice ar fi fost "eliberate" de sub ocupaţie nazistă şi au aderat de bunăvoie la URSS.

Prima ţară care s-a desprins de URSS

Independentă între cele două războaie mondiale, Lituania a fost anexată de URSS în 1940. La 11 martie 1990, Lituania a devenit prima dintre republicile sovietice care şi-a declarat independenţa, pe care Moscova nu a recunoscut-o până în septembrie 1991. La 17 septembie 1991, Lituania este recunoscută pe plan internaţional şi intră în ONU. Ultimele trupe ruseşti au părăsit teritoriul lituanian în 1993. Tot acum, este reintrodusă moneda naţională (litas). Lituania a intrat în NATO şi în UE în primăvara lui 2004.

România asigură serviciul Poliţie Aeriană în Ţările Baltice

Ţara noastră asigură, sub comanda NATO, serviciul de Poliţie Aeriană în spaţiul aerian al Ţărilor Baltice. Timp de trei luni, în perioada 1 august-31 octombrie 2007, Poliţia Aeriană în Lituania, Estonia şi Letonia este asigurată de patru MiG-21 LanceR, aparţinând Forţelor Aeriene Române. Conform planificării făcute de NATO, România succede Franţei, urmând Portugalia.

Locaţia de unde se coordonează activităţile este Baza Aeriană Şiauliai, aflată în apropiere de Vilnius. La misiune iau parte piloţii şi personalul tehnic de deservire a celor patru MiG-21 LanceR, de la Baza 71 Aeriană, în total 67 de militari. Misiunea principală a detaşamentului românesc este executarea serviciului Poliţie Aeriană sub comandă NATO, în timp de pace, ca parte integrată a apărării aeriene colective, în scopul menţinerii integrităţii spaţiului aerian în Ţările Baltice.