Liderul militar al ETA şi adjunctul său, arestaţi în Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi presupuşi membri ai ETA au fost arestaţi duminică la Cauna, în sud-vestul Franţei, iar unul dintre ei, Oroitz Gurruchaga Gogorza, este "liderul suprem al aparatului militar şi de recrutare al grupării", a anunţat Ministerul spaniol de Interne, citat de AFP.

Gurruchaga a fost arestat în compania adjunctului său Xabier Aramburu, în timp ce circulau prin Cauna cu o maşină cu numere de înmatriculare false, potrivit ministerului.

Ministerul de Interne consideră că "prezenţa lor la fiecare doi ani în sudul Franţei s-ar putea explica prin întâlniri fixate cu viitori recruţi ai ETA".

Gurruchaga, în vârstă de 30 de ani, s-a alăturat ETA în 2008 şi a urcat în ierarhia organizaţiei pentru a deveni "liderul aparatului militar şi de recrutare" în cadrul organizaţiei armate.

"El era responsabil cu recrutarea noilor membri pentru consolidarea rangurilor grupării teroriste", potrivit ministerului.

Camaradul său, în vârstă de 32 de ani, a fugit din Franţa în 2010 după anihilarea în Spania a comandoului "Tontor".

Poliţia spaniolă îl consideră pe Aramburu responsabil de "diverse atentate comise cu ajutorul unor dispozitive explozive" în Ţara Bacilor în 2008, în special un atac cu maşină-capcană care a vizat un comisariat de poliţie la Ondarroa, soldat cu mai mulţi răniţi.

Arestările celor doi intervin la un an după cea din martie 2011 a celui care era considerat până atunci liderul militar al ETA, Alejandro Zorbaran Arriola, alias "Xarla", prins alături de alţi trei militanţi în satul Willencourt, în nordul Franţei.

Organizaţia separatistă bască a anunţat la 20 octombrie 2011 încetarea definitivă a violenţelor dar nu a depus armele şi nu s-a autodizolvat.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite