Libia, gustul libertăţii

Libia fără Gaddafi este o ţară cu potenţial imens, iar România încearcă să profite de pe urma decolării economiei acestei ţări nord-africane, cu bogăţii imense.

Avionul coboară încet deasupra Mediteranei lucind sub generosul soare nord-african, când tocmai apare prima imagine a Libiei postrevoluţionare: o bază a marinei militare, distrusă de bombardamente şi o navă de patrulare răsturnată. Urmează aterizarea pe aeroportul militar, acolo unde era primită, acum cinci ani, precedenta delegaţie la vârf a României, condusă de însuşi preşedintele Băsescu. Era în plină eră Gaddafi, iar „marele lider" devenise frecventabil, după ce o rupsese cu terorismul şi anunţase oprirea programului nuclear. Rezultatele întâlnirii din noiembrie 2006 nu au fost, totuşi, cine ştie ce. Plănuita revenire în forţă a României în economia libiană nu s-a produs.

Acum, ministrul de Externe Teodor Baconschi vine să cunoască noile autorităţi de la Tripoli. El speră să aibă mai mult noroc cu dosarul său voluminos, pe care tocmai l-a revăzut în timpul zborului. Între coperţile roz se află prezentările a 30 de companii româneşti care ar vrea să intre sau să reintre pe piaţa libiană.

Apă cu gust de libertate

Acum o lună, NATO a anunţat oficial sfârşitul operaţiunilor militare în Libia. De patru zile, Consiliul Naţional de Tranziţie, organizaţia rebelilor anti-Gaddafi, a instalat un guvern provizoriu şi doar ministrul de Externe al Maltei a fost mai grăbit decât omologul român să-i întâlnească pe noii şefi de la Tripoli.

Libienii s-au mişcat bine cu PR-ul şi şi-au vopsit deja avioanele în culorile noului drapel (de fapt, cel de dinaintea erei Gaddafi ), roşu-negru-verde. În micul salon de protocol din aeroport, culorile Libiei libere se găsesc şi pe sticlele de apă. „Apă plată cu gust de libertate", scrie pe etichete, în limba arabă. Se vede că tablourile din salon au fost schimbate. O ramă a rămas goală, iar în celelalte picturile cu Gaddafi au fost înlocuite la repezeală cu postere ce înfăţişează imagini de la Leptis Magna, unul dintre cele mai bine conservate oraşe datând din epoca romană. Dacă s-ar afla în altă ţară decât Libia, ar atrage sute de mii de vizitatori pe an. Aşa, doar vreo două mii de temerari vin să vadă această comoară ascunsă.

De pază la Revoluţie

Nimic din fierberea de la Cairo, capitala Egiptului învecinat, nu se simte la Tripoli. Aici, viaţa pare să se desfăşoare normal, cel puţin la lumina zilei. Dar străinii şi membrii personalului diplomatic din oraş sunt sfătuiţi să rămână în reşedinţe la căderea serii.

Zidurile din Tripoli sunt umplute cu graffiti. Tinerii revoluţionari libieni se dovedesc a fi graficieni talentaţi şi plini de umor  Foto: afp

Urmele insurecţiei se mai văd doar pe unele clădiri oficiale, bombardate „chirurgical", în timp ce în punctele strategice ale oraşului veghează grupuri ale miliţiilor revoluţionare. Le recunoşti după mitralierele instalate pe camionete, deja faimoase din fotografiile şi tansmisiile tv din timpul insurecţiei. În jurul lor, tineri cu pantaloni şi bocanci militari, cu tricouri inscripţionate cumpărate de pe tarabă şi legaţi la cap cu basmale, de parcă ar juca în „Piraţii din Caraibe".

Miliţiile nu s-au dezarmat după plecarea lui Gaddafi. Acum, joacă rolul de grup de presiune la adresa noilor autorităţi. „Nu vor să li se fure revoluţia", spune un diplomat acreditat la Tripoli, reluând, fără să vrea, o expresie des folosită în România, după răsturnarea lui Ceauşescu. Miliţiile sunt nu doar pe străzi, ci dublează şi personalul - oricum supradimensionat - care păzeşte sediile oficiale. Rezultă un amestec ciudat de agenţi în costume negre, cu priviri profesioniste, instruiţi în era Gaddafi şi tineri revoluţionari cu kalaşnikoavele la vedere.

Play Station şi în arabă

Dar vor reuşi aceşti tineri să menţină lucrurile pe linia dorită? Miza este uriaşă. Până la sfârşitul anului, producţia de petrol a Libiei va ajunge la jumătatea celei din era Gaddafi, iar anul viitor probabil că o va egala. Un munte de bani se află în faţa autorităţilor de la Tripoli şi a celor şase milioane de libieni. Este o şansă, dar şi o provocare. Există riscul formării unei oligarhii hipercorupte, care să pună mâna pe toate bogăţiile. De asemenea, triburile, unite de interesul comun al răsturnării lui Gaddafi, pot ajunge să îşi dispute potul. Scenariul rău ar fi cel al unei Somalii cu petrol.

Există şi contraargumente pentru aceste evoluţii, în afara miliţiilor care veghează. Prezenţa occidentală nu este de dată recentă, libienii au experienţa conlucrării cu firmele străine, iar aici nu poate fi întâlnită ura faţă de Occident, prezentă în cea mai mare parte a spaţiului arab. Dimpotrivă, libienii sunt recunoscători Occidentului pentru ajutorul dat la răsturnarea lui Gaddafi.  Tocmai petrolul şi capitalul străin ar putea împiedica dezmembrarea ţării, afirmă surse diplomatice.

Apoi, tinerii, care constituie cea mai mare parte a populaţiei, au totuşi o identitate naţională sau măcar dată de apartenenţa la oraşe şi mai puţin la triburi. Se vede şi din numeroasele graffiti, ce au împânzit capitala. Desenele inspirate din jocurile pe calculator, inscripţiile în engleză alături de culorile roşu-negru-verde, umorul mesajelor, arată că autorilor le sunt mai apropiate consolele de Play Station decât imamii.

Vizită oficială

Teodor Baconschi s-a întâlnit marţi, la Tripoli, cu omologul libian Ashour Bin Khayal, cu ministrul Economiei, Taher Sharkes, şi a fost primit de viceprim-ministrul  Mustafa Abushagur.

Un Kuweit al Africii?

„Libia poate deveni echivalentul ţărilor din Golf în nordul Africii, are tot ce-i trebuie pentru asta", afirmă, la rândul lui, un diplomat român de la Tripoli. Iar România se pregăteşte intens pentru această posibilitate. În dosarul ministrului de Externe Teodor Baconschi oferit guvernului libian s-au aflat oferte de la companii din domeniul extracţiei petrolului şi gazelor, construcţiilor, electricităţii, transporturilor. Dar există şi o bancă din România care vrea să-şi deschidă o filială în Tripoli.

România aşteaptă ca guvernul de la Tripoli, alcătuit în mare parte din membri ai diasporei libiene din Occident, să facă cunoscut planul de reconstrucţie a ţării. O misiune deloc uşoară, însă. Aşa cum afirma ministrul Economiei, Taher Sharkes, Libia nu-şi poate prelua activele din băncile străine, blocate în timpul represiunii ordonate de Gaddafi.

„Nu ştim deocamdată pe ce bani ne bazăm şi nu putem face planuri. De aceea, vă rugăm să ne ajutaţi şi să interveniţi la Uniunea Europeană şi la ONU pentru a ni se debloca fondurile", i-a spus ministrul libian şefului diplomaţiei române. Acesta a promis ajutor, neuitând însă să precizeze că „e mai uşor să pui banii la bancă decât să-I scoţi".