Legea islamică îşi face loc în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Asociaţiei Tribunalelor din Norvegia a propus autorităţilor să permită activitatea tribunalelor sharia în Ţara Fiordurilor. Nici nu s-au cicatrizat rănile după atacurile comise de extremistul Anders Behring Breivik în capitala norvegiană Oslo şi pe insula Utoya, unde a ucis 77 de persoane, că o iniţiativă a lui Tor Landbach, şeful Asociaţiei Tribunalelor din Norvegia, vine să tulbure Ţara Fiordurilor şi chiar între

La începutul săptămânii trecute, Landbach a propus să se permită oficial activitatea tribunalelor sharia (legea coranică) şi, cu timpul, acestea să se unească cu sistemul naţional de justiţie. Această idee este sprijinită de juriştii care reprezintă interesele comunităţii musulmane locale. Şi în alte ţări europene sunt voci, inclusiv printre  creştini, care susţin aplicarea shariei, pe motiv că ar ajuta la integrarea musulmanilor în societăţile occidentale.

Ministrul Justiţiei respinge propunerea

Totuşi, ministrul Justiţiei, Knut Sturberget, a respins ferm propunerile lui Tor Landbach de a conferi o notă musulmană sistemului legislativ naţional. În interviul acordat postului de radio norvegian NRK, ministrul a declarat că pentru ţară astfel de iniţiative nu sunt de actualitate. Iuri Deriabin, şeful Centrului Europei de Nord, a declarat pentru postul de radio Vocea Rusiei că propunerea lui Landbach „reiese din realitatea existentă". „Dacă în Norvegia tribunalele sharia deja funcţionează neoficial, atunci e mai bine să nu fie interzise, ci să se legalizeze şi să se înscrie în legea locală în limitele competenţei dreptului sharia", susţine Deriabin.

Politologul Serghei Miheev este însă de altă părere. „Ceea ce se întâmplă este un fel de sinucidere culturală a Europei. Dacă Europa renunţă voluntar la sine, de ce să nu adopte şi sharia? Pe de altă parte, premise pentru apariţia unor noi persoane de tipul Breivik sunt tot mai multe", spune Miheev.

Pentru Bruce Bawer, autor al cărţii „While Europe Slept" ("În timp ce Europa dormea"), continentul nu are alt viitor decât „să se resemneze docil la o tranziţie progresivă spre aplicarea absolută a sharia".

Numărul musulmanilor, în creştere

Congregaţiile islamice din Norvegia numărau în 2010 în jur de 99.000 de membri înregistraţi, în creştere cu 29% faţă de 2005 - dar reprezintă încă o mică parte dintr-o populaţie totală de 4,92 milioane de locuitori, potrivit Oficiului de Statistică al Norvegiei. În ciuda acestui număr relativ mic de musulmani, dezbaterile despre vălul islamic, sharia, şomaj şi infracţionalitate musulmană sunt la ordinea zile şi nasc monştri.

Enclavizare islamistă în Marea Britanie

În Marea Britanie, extremiştii islamici au făcut apel la musulmanii britanici pentru crearea, in interiorul Regatului Unit, a trei state independente, care să funcţioneze conform legii islamice - sharia. Grupul extremist „Musulmani împotriva Cruciadelor" a anunţat pe site-ul său lansarea proiectului „Emiratele Islamice", care presupune campanii de anvergură în enclavele musulmane de pe întreg teritoriul Regatului Unit, cu scopul de a transforma treptat comunităţile musulmane în „emirate islamice". Acestea ar funcţiona ca teritorii autonome, care s-ar administra complet în afara legii britanice.

Grupul extremist a desemnat oraşele Bradford şi Dewsbury din regiunea Yorkshire şi burgul londonez Tower Hamlets drept zonele de testare pentru aplicarea shariei, potrivit unui document publicat pe pagina de internet a grupului şi citat de „Daily Mail". În tot mai multe cartiere din Londra, unde majoritari sunt imigranţii musulmani, au apărut afişe prin care trecătorii sunt anunţaţi că au intrat într-o zonă unde se aplică sharia.

Consiliul Municipal al oraşului Stroke-on-Trent, din nord-vestul Angliei, a recomandat şcolilor din localitate să-i scutească pe elevii musulmani de orele de înot în timpul Ramadanului, pentru că aceştia riscă să încalce fără să vrea postul, înghiţind apă.

Într-un ghid destinat şcolilor, elaborat plecând de la recomandările Consiliului Musulmanilor din Regatul Unit, se  recomandă şi suspendarea cursurilor de educaţie sexuală, inclusiv sub aspect ştiinţific, deoarece „musulmanii sunt obligaţi să se abţină de la orice gând sexual" în luna de Ramadan.

Franţa, pe contrasens

Pentru a nu provoca acuzaţii că-i discriminează pe musulmani, Franţa a interzis purtatul vălului islamic în public, dar şi expunerea crucilor mari şi a chipei (chipiul iudaic). Recent, autorităţile franceze au interzis rugăciunile pe stradă şi în spaţiile publice. Afectaţi de această lege sunt cele cinci milioane de musulmani care trăiesc în această ţară. Musulmanii din Paris au fost îndrumaţi spre locuri amenajate temporar pentru ca aceştia să-şi poată spune rugăciunile zilnice.

Ministrul de Interne, Claude Guéant a avertizat că, în caz de nevoie, dacă musulmanii nu vor respecta noua interdicţie, poliţia va recurge la forţă pentru a-i împiedica să se roage în spaţiile publice, informează Reuters. Franţa este ţara europeană care are cea mai mare comunitate musulmană.

Totuşi, doar 10% din cele 5 milioane de musulmani din Franţa sunt practicanţi. Câteva zeci de tineri musulmani au protestat faţă de noua lege. „Niciun sistem din univers nu poate să ne controleze, în afară de Allah", a declarat unul dintre protestatari. Franţa este un stat laic, iar rugăciunile în stradă contravin acestui statut, fiind interzise, a anunţat ministrul francez de Interne. Pentru o sumă considerabilă, se pot închiria însă spaţii publice pentru rugăciuni!

Ramadanul, o afacere bună

Oferta de halal s-a diversificat în ultimii ani în magazinele franceze, oferind, de-a lungul întregului an, dar mai ales în perioada postului Ramadan, produse specifice acestei perioade, scrie „Le Monde". Comerciaţii au dat şi nume foarte sugestive acestor produse, cum ar fi „Savori orientale"  sau „Ruta condimentelor".Supermarketul Carrefour a realizat o marcă dedicată acestui eveniment intitulată Reghala, care propune şuncă de curcan şi cârnaţi de pasăre.

"Ar fi o decizie benefică şi nu periculoasă pentru societatea noastră, pentru unitatea politică."
Tor Landbach
şeful Asociaţiei Tribunalelor din Norvegia

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite