Kofi Annan se va întâlni marţi cu Bashar al-Assad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mediatorul ONU şi al Ligii Arabe pentru Siria, Kofi Annan, se va întâlni marţi, la Damasc, cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, a declarat un oficial sirian de rang înalt, citat de AFP.

"Annan va sosi luni la Damasc, unde se va întâlni cu ministrul Afacerilor Externe, Walid Mouallem, şi va fi primit marţi de preşedintele Assad", a precizat acest oficial, sub acoperirea anonimatului.

Vineri, purtătorul său de cuvânt afirma că Annan examinează o invitaţie de a se deplasa în Siria.

Aceasta este a doua vizită a lui Kofi Annan în ţară de la începutul misiunii sale în urmă cu trei luni.

Ea intervine după ce Consiliul de Securitate al ONU a condamnat duminică Guvernul sirian pentru masacrul de vineri de la Hula, care s-a soldat cu cel puţin 108 morţi potrivit observatorilor ONU din teren.

Într-o declaraţie adoptată în unanimitate la finalul unei reuniuni de urgenţă la New York, cele 15 state membre au denunţat "o serie de bombardamente ale tancurilor şi artileriei guvernamentale împotriva unui cartier rezidenţial".

Annan, numit la 23 februarie, a efectuat o primă vizită în Siria la 10 martie, la finalul căreia a obţinut angajamentul regimului şi al opozanţilor de a respecta un plan de pace care prevedea un armistiţiu, retragerea armamentului greu din oraşe şi un dialog politic.

Duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Jihad Makdissi, a anunţat că Annan urmează să efectueze luni cea de-a doua vizită a sa în ţară de la începutul misiunii sale în urmă cu trei luni.

Purtătorul de cuvânt al lui Annan la Geneva nu a confirmat această vizită, precizând că nu poate comenta deplasările sale, din motive de securitate.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite