Kerry Kennedy, fiica lui Robert F. Kennedy, arestată pentru că a condus sub influenţa drogurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kerry Kennedy, fiica lui Robert F. Kennedy, a fost arestată vineri după implicarea sa într-un accident rutier la New York, în urma căruia s-a descoperit că se afla sub influenţa drogurilor, a anunţat poliţia, citată de AFP.

Kerry Kennedy, în vârstă de 52 de ani, a lovit cu maşina o camionetă pe o autostradă din comitatul Westchester, la nord de oraşul New York, şi a plecat mai departe, potrivit unui comunicat al poliţiei.

Ea a fost găsită în automobilul său la o ieşire de pe autostradă, la scurt timp după accident. Din apelurile efectuate la numărul de urgenţă 911 reiese că aceasta conducea „imprevizibil" pe autostradă, potrivit aceleiaşi surse.

„Poliţia statului a ajuns la faţa locului şi în urma examinării a rezultat că Kennedy conducea în timp ce facultăţile sale erau diminuate de droguri", adaugă comunicatul.

Contactată de AFP, poliţia statului New York a refuzat să ofere mai multe detalii despre incident. Natura drogurilor consumate de Kerry Kennedy nu a fost dezvăluită.

Kerry este fiica lui Robert F. Kennedy, militant pentru drepturile civile şi secretarul Justiţiei în administraţia fratelui său, preşedintele asasinat John F. Kennedy, înainte de a fi el însuşi împuşcat mortal în 1968, în timpul campaniei electorale pentru Casa Albă.

În mai, Mary Richardson Kennedy, în vârstă de 52 de ani, fosta soţie a lui Robert F. Kennedy Jr., s-a sinucis spânzurându-se la domiciliul său din Bedford, în statul New York.

Scriitoare şi militantă pentru drepturile omului, Kerry Kennedy a fost căsătorită cu guvernatorul statului New York Andrew Cuomo din 1991 până în 2003.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite