Justiţia română, văzută de la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană nu recomandă activarea clauzei de salvgardare, dar critică blocarea marilor dosare de corupţie Comisia Europeană dă publicităţii, azi, la Bruxelles, un nou raport de

Comisia Europeană nu recomandă activarea clauzei de salvgardare, dar critică blocarea marilor dosare de corupţie

Comisia Europeană dă publicităţii, azi, la Bruxelles, un nou raport de monitorizare a României şi Bulgariei privind stadiul reformelor în justiţie şi a îndeplinirii angajamentelor asumate de cele două ţări la momentul aderării la Uniunea Europeană. Documentul nu va cere activarea clauzelor de salvgardare în domeniul justiţiei pentru România şi Bulgaria.

Potrivit unor surse europene, evaluarea celor două ţări este puţin diferită, existând probleme şi domenii diferite pe care experţii europeni le vizează. "Problema României este lupta împotriva corupţiei. Vedem un ping-pong procedural între diverse tabere, ceea ce duce inevitabil la întârzieri", susţin oficiali europeni, adăugând că, "în cazul Bulgariei, accentul este pus pe combaterea crimei organizate".

Raportul, care are doar 15 pagini, accentuează că "cea mai mare problemă" a României este blocarea dosarelor de mare corupţie şi că, dacă nu se continuă "realizarea unor anchete profesionale şi imparţiale în cazul sesizărilor de corupţie la nivel înalt", clauza poate fi invocată în orice moment, dacă ţările UE cer aşa ceva, în primii trei ani de după aderarea la Uniune.

"Mingea este în curtea autorităţilor române şi depinde doar de ele ca să nu fie invocată clauza, chiar şi la trei zile după publicarea raportului. Înainte nu se cere aşa ceva", susţin sursele citate.

Raportul nu se negociază

La întrebarea care ar fi repercusiunile pentru România dacă totuşi s-ar activa clauza, sursele citate au apreciat că este în joc, în primul rând, "credibilitatea României şi a autorităţilor de la Bucureşti în faţa celorlalţi membri ai Uniunii".

Totodată, mecanismul instituit la momentul aderării este unul de cooperare şi nu de verificare şi apreciează pozitiv cooperarea Executivului de la Bucureşti cu experţii europeni. Pe de altă parte, sursele citate au atras atenţia că documentul ce va fi publicat azi reprezintă strict poziţia Comisiei Europene, elaborarea sa fiind coordonată de Catherine Day, sub coordonarea directă a preşedintelui CE, Jose Manuel Barroso, şi el nu face sub nicio formă "obiectul negocierii" cu guvernul de la Bucureşti.

Cu toate acestea, surse din forul legislativ european spun că o serie de deputaţi din Parlamentul European au solicitat Comisiei să "îndulcească" tonul criticilor sale din raport, după ce primele semnale din presă susţineau că el ar urma să fie unul "foarte dur" la adresa României.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite