Jumătatea europeană

Turcia este europeană pe jumătate. În timp ce oraşe profund închinate valorilor europene, precum Amsterdamul, au devenit parţial musulmane, Istanbulul se transformă într-o capitală a

Turcia este europeană pe jumătate. În timp ce oraşe profund închinate valorilor europene, precum Amsterdamul, au devenit parţial musulmane, Istanbulul se transformă într-o capitală a culturii urbane europene. Tineri olandezi de origine turcă chiar vin să trăiască la Istanbul, "unde viaţa începe la 18 ani, când se încheie în Olanda".

Statul fondat de Ataturk este încă - sau abia acum - pe jumătate secular. Optimiştii numără sute de mii de manifestanţi împotriva unui islamist în fotoliul de preşedinte secular. Adunările populare de protest sunt foarte "multiculturale" - de la simpli atei la stângişti antioccidentali şi foarte mulţi naţionalişti, chiar dintre cei mai radicali. Electoratul a umplut însă două treimi din parlamentul turc cu membri ai partidului de sorginte islamistă condus de charismaticul premier Erdogan. Aleşi democratic, ei aleg acum, dintre ei, dar la fel de democratic, un preşedinte pentru întreagă ţară.

Până aici, islamiştii turci au implementat în regim de urgenţă o droaie dintre criteriile de europenitate de la Copenhaga. (De pildă, au retras armata, garanta secularităţii, din politica formală…) Au stabilizat economia, au redus inflaţia şi au ales politici în sensul dorit de multe categorii sociale. Desigur, nu au ezitat să încerce ridicarea interdicţiei purtării vălului islamic în universităţi - pentru studentele care ar fi dorit-o. Cu o solidă bază populară, islamiştii turci au ocupat vidul creat prin decimarea stângii tradiţionale în timpul Războiului Rece şi pierderea de credibilitate a "kemaliştilor" în deceniile de proastă guvernare, corupţie şi arbitrariu politic. Mai departe, varianta turcă de islam politic sugerează o altă formă de democratizare a Orientului Mijlociu decât cea proiectată din America. Una acceptabilă şi pentru Occident, dar de care se pot teme autocraţiile arabe seculare de la Cairo sau Damasc. Deja pe jumătate europenizat, problema e ca statul turc să nu rămână şi pe jumătate democratic. Prin presa liberă, kemaliştii acceptă o lovitură de stat civilă: indiferent de majoritatea din parlament, "turcii pot forţa transferarea locului fondatorului Turciei moderne cuiva eligibil pentru această poziţie". Armata propune varianta sa de presiuni.