Julian Assange, "cel mai rău australian al anului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondatorul site-ului WikiLeaks Julian Assange a fost etichetat drept  "cel mai rău australian al anului" pentru că a publicat mii de documente diplomatice confidenţiale.

Revista destinată bărbaţilor Zoo Weekly's i-a decernat luni fondatorului WikiLeaks "premiul" de "cel mai rău australian al anului". Assange s-a aflat în competiţie cu Dumnezeu, prinţesa Mary a Danemarcei şi premierul australian, Julia Gillard, potrivit AFP.

Puteţi să interpretaţi acest caz în orice fel, dar realitatea este că fondatorul WikiLeaks a încălcat regula care vrea ca "tot ceea ce este secret să rămână secret", scrie revista.

Potrivit  Zoo Weekly's, un alt nominalizat la titlu, Dumnezeu, a fost ales din cauza inundaţiilor catastrofale din Australia.

De asemenea, prinţesei Mary a Danemarcei, de origine australiană, i se reproşează că a căpătat un accent danez.

Julia Gillard a fost şi ea bine plasată pentru obţinerea acestui titlu, pentru felul cum a ajuns la putere, înlocuindu-l pe Kevin Rudd, după o puternică lovitură în cadrul partidului său.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite