Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

John F. Kennedy ar fi avut o relaţie cu o stagiară de la Casa Albă

6 februarie 2012, 18:05 |  Autor: Ana-Maria Vieru | 

Cuvinte cheie: John F. Kennedy, Casa AlbĂ, SUA,

Kennedy jucându-se cu copiii, în Biroul Oval, în 1962

Kennedy jucându-se cu copiii, în Biroul Oval, în 1962

 

Fostul preşedinte american John F. Kennedy ar fi avut o relaţie de 18 luni cu o stagiară de la Casa Albă, încheiată odată cu asasinarea acestuia în 1963, conform memoriilor femeii, care vor fi publicate miercuri în SUA, informează AFP.

În vara anului 1962, Mimi Alford avea 19 ani şi lucra de trei luni ca stagiară la biroul de presă al Casei Albe când a fost invitată să se întâlnească cu preşedintele.

Tânăra a fost invitată să înoate cu preşedintele în piscina Casei Albe, iar apoi să participe la cină. Conform memoriilor, preşedintele i-a propus să îi arate Casa Albă şi a invitat-o în camera lui Jackie Kennedy.

Acolo, tânăra susţine că a întreţinut relaţii intime cu John Kennedy, conform cărţii "Once upon a secret: my affair with President John F. Kennedy and its aftermath" (Pe vremuri, un secret: relaţia mea cu preşedintele John F. Kennedy şi urmările").

"A fi dorită de cel mai celebru şi cel mai puternic bărbat din lume îmi amplifica sentimentele şi nu se punea problema să mă opun", explică femeia, care acum are 69 de ani.

Tânăra stagiară a revenit la facultate după ceva timp, dar preşedintele continua să o sune, trimiţând maşini pentru a o aduce la Casa Albă.

Tânăra s-a văzut ultima dată cu preşedintele pe 15 noiembrie 1963, cu o săptămână înainte ca acesta să fie asasinat la Dallas.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole