Japonia: Doi deținuți au fost executați

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două sentinţe capitale au fost puse în aplicare vineri dimineaţă la Tokyo şi Osaka, ridicând astfel la cinci numărul execuţiilor de la începutul anului în Japonia, a anunţat Ministerul nipon de Justiţie, transmit agențiile internaționale de presă.

Junya Hattori, în vârstă de 40 de ani, a fost condamnat pentru violarea şi uciderea în 2002 a unei tinere de 19 ani, se menţionează în comunicatul ministerului. Kyozo Matsumura, în vârstă 31 de ani, şi-a ucis, în 2007, doi membri ai familiei și le-a furat banii, precizează sursa citată. Cei doi deținuti au fost executaţi prin spânzurare vineri dimineaţa.

Anul trecut, în Japonia nu a fost pusă în aplicare nicio pedeapsă cu moartea, 2011 fiind primul an în curs de aproape două decenii în care nicio astfel de sentință nu a fost dusă la îndeplinire.

Anterior, în Japonia erau puse în aplicare anual circa 15 pedepse capitale. În prezent, în închisorile din arhipelagul nipon, în jur de 130 de deţinuţi aşteaptă să fie executaţi.

Menținerea pedepsei cu moartea în Japonia a stârnit dezbateri intense pe plan internațional, precum și protestele unor organizații pentru apărarea drepturilor omului.

Activiștii critică în special lipsa de transparență din sistem. Totuși, potrivit sondajelor de opinie, cei mai mulți japonezi susţin pedeapsa cu moartea.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite