Iulia Timoşenko refuză tratamentul pentru că este filmată non-stop

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier al Ucrainei Iulia Timoşenko, condamnată la şapte ani de detenţie, vrea să se întoarcă la închisoarea din Harkov. Ea refuză să mai rămână în spitalul din localitate, deoarece este supravegheată 24 de ore din 24 de camere de luat vederi.

Iulia Timoşenko a trimis o scrisoare preşedintelui Ucrainei, Viktor Iankuovici, în care solicită să fie transferată la închisoare. Ea refuză să mai primească tratament pentru durerile cronice de spate la spitalul din localitate, deoarece este filmată de camerele de supraveghere. Timoşenko îl acuză pe Ianukovici că are un mare interes să vizioneze înregistrările video, în timp ce este examinată de medici sau chiar când merge la toaleta spitalului. Mesajul fostului premier ucrainean a fost citit de avocatul său.

"Nu poţi fi tratat în aşa condiţii, ci mai degrabă poţi deveni invalid. Cer să fiu transferată la închisoare, în condiţia în care sunt. Îmi voi continua tratamentul medical când voi fi liberă şi când nu voi fi urmărită prin gaura cheii", a declarat avocatul Iuliei Timoşenko, Serghie Vlasenko.

Administraţia prezidenţială a refuzat să comenteze acuzaţiile Iuliei Timoşenko. Fostul prim-ministru al Ucrainei se află, de aproape jumătate de an, în spitalul din Harkov, din cauza unei hernii de disc. Timoşenko ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani, după ce instanţa a declarat-o vinovată de abuz de putere, în urma medierii unei afacere cu gaze cu Rusia, în 2009. Ea se confruntă, însă, cu un nou proces, în care este acuzată de evaziune fiscală şi delapidare de fonduri.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite