Premierul Italiei a intrat în vizorul anarhiștilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Guvernului italian, Mario Monti, a fost ameninţat de către anarhişti într-o scrisoare trimisă la două ziare din sudul ţării şi semnată „Federaţia anarhistă neoficială" (FAI).

„Îi spunem lui Monti că el este unul dintre cei şapte rămaşi", se arată în scrisoarea semnată „FAI Calabria", după numele regiunii din sudul Italiei, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Potrivit scrisorii, care nu a fost însă autentificată de către poliţie, principalul vizat este directorul pentru sudul Italiei al Equitalia, agenţia de recuperare a impozitelor, devenită simbolul crizei prin care trece ţara şi al sinuciderilor la care au recurs numeroși oameni care s-au simțit sufocați de către fisc.

FAI ameninţă că va considera fiecare sinucidere a unei persoane disperate drept „o crimă comisă de către stat", care va fi „pedepsit".

O celulă a FAI a revendicat vinerea trecută atentatul comis la 7 mai, în care Roberto Adinolfi, patronul de la Ansaldo Nucleare, o filială a gigantului public Finmeccanica, a fost rănit la picior.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite