Italia: Multe dintre menajerele şi îngrijitoarele din Europa de Est muncesc cinstit, dar unele şi în ilegalitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îngrijitoarele străine prezente în Italia au vârsta medie de 30 de ani, provin din ţări din Europa de Est - Ucraina, Polonia, România şi Republica Moldova -, dar şi Filipine şi America de Sud şi sunt pregătite să asigure asistenţă pentru vârstnici şi persoane cu handicap. Acesta este portretul îngrijitoarelor străine prezente în regiunea Puglia, care reflectă situaţia existentă la nivel naţional, relatează La Repubbl

Potrivit unor surse cu autoritate, cele mai multe dintre îngrijitoare au o diplomă sau o specializare (circa 40%), iar 45% au avut în ţările de origine locuri de muncă calificate (plătite, în medie, cu 300 de euro pe lună), din care au plecat pentru a încerca să obţină retribuţii mai satisfăcătoare în Italia.

Prin urmare, aproximativ 36% din îngrijitoarele şi menajerele străine din Puglia locuiesc stabil pe lângă familia pentru care lucrează, unde se ocupă de organizarea vieţii de zi cu zi, de la curăţenia casei la pregătirea mesei, de la îngrijirea persoanelor în vârstă la asistenţa acordată persoanelor care nu sunt autosuficiente, notează Agerpres.

Cu toate acestea, atunci când vine vorba de femei extracomunitare sau provenite din Europa de Est, unii italieni cred că este vorba de persoane "cu reputaţie proastă", forţate să se prostitueze, dar lucrurile stau altfel în realitate, subliniază La Repubblica.

Multe dintre aceste femei au venit în Italia pentru a munci cinstit. Tendinţele de etnicizare a profesiei de îngrijitoare apar acum cu claritate şi în Puglia.

Potrivit institutului de cercetare socio-economică Censis, în Puglia peste o treime din îngrijitoarele străine se pot gândi la un plan de viaţă, deoarece este vorba de cetăţene ale unei ţări membre a UE care au dobândit cetăţenia italiană sau au obţinut un permis de şedere. Restul se confruntă cu o reînnoire periodică sau se află într-o situaţie de ilegalitate deşi este vorba de persoane care locuiesc stabil în Puglia şi desfăşoară astfel de activităţi de ani de zile.

În prezent, cu suma de 1.000 de euro se poate reglementa situaţia cetăţeanului străin angajat la negru, fiind vorba de un fel de ''sanatoria'' (legalizarea şederii în Italia) care include şi îngrijitoarele şi menajerele. În Puglia se estimează circa 3.000 de situaţii de ilegalitate.

Pentru reglementare este necesar să se prezinte o declaraţie până la data de 15 octombrie, iar pentru admitere sunt prevăzute unele condiţii: angajatorul care la 9 august 2012 a avut şi are încă ilegal în subordine, de cel puţin trei luni, lucrători străini în Italia, fără întrerupere, cel puţin de la 31 decembrie 2011, poate reglementa relaţia de muncă prin plata sumei forfetare de 1.000 de euro.

În plus, pentru reglementarea muncii casnice sunt prevăzute pentru angajator chiar cerinţe de venituri minime, variind de la 20.000 la 27.000 de euro impozabili, în funcţie de nucleul familial (pot concura şi rudele până la gradul al doilea dacă nu locuiesc împreună).

Rămâne însă faptul că fenomenul îngrijitoarelor s-a dezvoltat şi în Puglia ca răspuns spontan la o insuficienţă a sectorului public, în special privind asistenţa acordată persoanelor în vârstă. Efectele sunt după cât se pare optime pentru toată lumea: pentru familii este vorba de modul cel mai economic de a rezolva, sau cel puţin de a minimaliza, impactul unei problematici presante; pentru imigrante este un mijloc de subzistenţă ce poate fi obţinut chiar fără o mare specializare, iar pentru sistemul public faptul că evită să-şi pună întrebări despre caracterul adecvat al soluţiilor propuse, relevă în final cotidianul.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite