Adevarul.ro

Pentru numele lui Dumnezeu, scutiţi‑ne de acest spectacol umilitor, luaţi‑vă în considerare divergenţele şi încercaţi să găsiţi formule care să asigure continuitatea şi stabilitatea Guvernului.

Ruptură totală, sau aproape, între Silvio Berlusconi şi Gianfranco Fini, preşedintele Camerei Deputaţilor, deşi ambii au fondat partidul Poporul Libertăţii, aflat la guvernare. Desigur, am fi preferat ca ei să-şi fi depăşit elegant neînţelegerile şi să găsească, de comun acord, un parcurs comun. Dar daca Ţara trebuie să asiste pentru alte câteva săptămâni la polemicile nesfârşite dintre cei doi şi dintre persoanele pe care ei le reprezintă (chiar dacă aparţin aceluiaşi partid), atunci ar fi mai bine să luăm act de existenţa unor concepţii diferite şi să tragem pur şi simplu concluziile de rigoare.

Ţara nu mai poate să înfrunte, în acelaşi timp, rigorile austerităţii financiare, problemele politicii sale industriale (printre care negocierile de la FIAT cu sindicatele), dezbaterile interminabile despre legea interceptărilor telefonice, şirul neîntrerupt al scandalurilor în care sunt implicaţi reprezentanţi ai majorităţii, şi să asiste concomitent la un duel paralizant între preşedintele Consiliului de miniştri şi preşedintele Camerei deputaţilor.

Berlusconi şi Fini au îndatoriri constituţionale de care depinde buna funcţionare a Ţării. Cu cât mai mult se ciorovăiesc între ei, cu atât mai mult îşi pierd din autoritate şi credibilitate, componente indispensabile ale muncii lor. Pentru numele lui Dumnezeu, scutiţi-ne de acest spectacol umilitor, luaţi-vă în considerare divergenţele şi încercaţi să găsiţi formule care să asigure continuitatea şi stabilitatea Guvernului.
Între timp, niciunul dintre cei doi nu poate uita (şi Fini a recunoscut-o) că alegerile au fost câştigate de Poporul Libertăţii, partid la fondarea căruia au contribuit amândoi. Chiar dacă se despart şi o apucă pe drumuri diferite, trebuie să-şi aducă aminte de implicarea comună pe care şi-au asumat-o în faţa alegătorilor. Trebuie tăiat nodul prin recurgerea la alegeri anticipate? În alte circumstanţe, aceasta ar fi cea mai evidentă soluţie.

Dar alegerile, în contextul actual, ar lua pe nepregătite unele forţe politice, ar risca să ofere rezultate incerte şi, mai ales, ar prilejui noi ciocniri, într-unul dintre cele mai proaste momente de criză, între forţe care ar trebui să colaboreze în interesul Ţării. Să luăm în calcul, deci, un guvern de tranziţie menit să dureze până la sfârşitul legislaturii actuale, precum cel condus de Lamberto Dini între 1995 şi 1996? Evident, perspectiva nu ar fi pe placul lui Berlusconi. În fine, ea ar trăda voinţa alegătorilor şi ar marca un periculos pas înapoi. Dacă se doreşte evitarea alegerilor, atunci trebuie voinţă şi imaginaţie: coaliţia trebuie lărgită şi Guvernul întinerit.