Israelul se răsteşte la Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sprijinul pe care state dezvoltate din Uniunea Europeană îl acordă Palestinei pentru a obţine statutul de membră a ONU este direct legat de anti-semitism.

Iar în Europa există, în general, o tendinţă de a acuza doar Israelul pentru eşecul negocierilor de pace - este ceea ce a declarat ministrul israelian de Finanţe, Yuval Steinitz, pentru Euobserver.com. "E uşor să arunci toată vina din lume pe statul evreu. Sau, aşa cum a spus-o fostul ministru german de Externe Joschka Fischer în Israel, "nu poţi să nu constaţi că există o tradiţie europeană veche de 2000 de ani de a acuza Israelul". Aşa că poate o parte din animozitatea mascată faţă de statul Israel vine din această tradiţie".

Aproximativ zece state europene, printre care Grecia, Irlanda, Franţa, Spania şi Suedia, vor sprijini candidatura Palestinei la ONU, susţin mai mulţi diplomaţi palestinieni. Negocierile israeliano-palestiniene sunt de mai mult timp în impas şi, recent, mişcarea Fatah (moderată), care controlează Cisiordania, a format un guvern de unitate cu grupul militant Hamas, care controlează deja Fâşia Gaza şi este considerată de multe state europene organizaţie teroristă.

Refuză propunerea lui Obama

În urmă cu câteva zile, preşedintele SUA, Barack Obama, a ridicat şi mai mult tensiunea Israelului, după ce a susţinut crearea unui stat Palestinian şi revenirea Israelului la graniţele din 1967. În replică, premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis Congresului SUA că ţara sa va şti să se arate generoasă cu frontierele unui viitor stat palestinian. El a refuzat însă categoric propunerea lui Obama, de a reveni la frontierele prevăzute de armistiţiul din 1967.

Discursul din Congresul SUA al lui Benjamin Netanyahu a fost întrerupt, pentru scurtă vreme, de o militantă care a protestat faţă de politica israeliană în teritoriile palestiniene. "Gata cu ocupaţia!" şi "Opriţi crimele de război!", a strigat Rae Abileah, cetăţean american de origine evreiască.  

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite